2022 este deja cel mai devastator an în ceea ce privește incendiile de pădure din Spania

În Spania, anul 2022 este deja cel mai devastator an în ceea ce priveşte incendiile forestiere de la debutul măsurătorilor, informează DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 23 iul. 2022, 09:26
2022 este deja cel mai devastator an în ceea ce privește incendiile de pădure din Spania

În primele şapte luni ale anului, flăcările au distrus mai mult de 197.000 de hectare de pădure, a relatat postul public de televiziune RTVE, citând observaţiile realizate de sistemul de observare a pământului Copernicus.

Suprafaţa devastată este deja mai mare decât întregul record anterior, stabilit în 2012, când incendiile au distrus 189.376 de hectare pe teritoriul Spaniei.

Potrivit acestor cifre, Spania este ţara cel mai grav afectată de incendii de vegetaţie până în prezent anul acesta dintre ţările europene monitorizate prin sistemul Copernicus, depăşind România, cu aproape 150.000 de hectare, Portugalia, cu circa 46.000 de hectare, Franţa, unde au ars aproape 40.000 de hectare, Croaţia – circa 31.000 de hectare şi Italia cu aproximativ 25.000 de hectare.

Conform datelor, incendiile care fac ravagii în Spania de mai bine de o săptămână au distrus peste 110.000 de hectare. Mii de persoane au trebuit puse la adăpost. Zeci de locuinţe, magazine şi fabrici, precum şi numeroase animale au căzut pradă flăcărilor. Seceta prelungită şi vânturile puternice au crescut probabilitatea şi răspândirea incendiilor.

Cu toate acestea, vineri situaţia se ameliorase considerabil. La prânz, potrivit mai multor autorităţi regionale, doar câteva incendii mai erau active, printre care cele din Galicia, în nord-vestul ţării, şi cel din insula Canare din Tenerife, în largul coastei vestice a Africii. Aceste focare vor fi aduse sub control vineri, au mai precizat autorităţile.

Sursa foto: RomaniaTv

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...