21 de milioane de euro din PNRR pentru valorificarea gunoiului de grajd. Ghidul de finanțare a fost publicat astăzi
„Iată că vom avea în România soluţii performante pentru producerea energiei din surse regenerabile, cum este biogazul pe bază de gunoi de grajd. Această investiţie reprezintă un sprijin important pentru fermele mari sau cooperativele agricole, care vor putea înfiinţa astfel de sisteme care să-i ajute la reducerea facturilor la energie prin reciclarea gunoiului de grajd. Totodată, rezolvăm problema gunoiului de grajd, care altfel ajunge pe câmpuri, dar şi problema emisiilor de metan”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis AGERPRES.
Potrivit ministerului de resort, investiţia este realizată prin PNRR, Componenta C3 – Managementul deşeurilor şi vizează dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd şi al altor deşeuri agricole compostabile.
Alocarea financiară totală este de 20,77 de milioane de euro, echivalentul a 102,68 de milioane de lei, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 3,74 de milioane de euro (18,48 de milioane de lei, fără TVA). De asemenea, rata de finanţare acordată prin PNRR este de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, restul de minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile reprezentând contribuţie proprie a beneficiarului.
Finanţarea acordată va fi utilizată pentru realizarea a cel puţin cinci sisteme de biogaz pentru comunităţi cu ferme foarte mari (cu capacităţi electrice de cel puţin 300 KWh şi capacităţi de încălzire de cel puţin 300 KWh, până la maximum 1 MWh electric şi 1MWh termic).
În privinţa tipurilor de solicitanţi care pot depune cereri de finanţare, aceştia sunt: fermele mari, cooperativele agricole, parteneriatele între acestea, parteneriatele între ferme/cooperative agricole şi Unităţile Administrativ-Teritoriale (UAT), parteneriatele între ferme (indiferent de dimensiune) şi întreprinderi (altele decât ferme) sau parteneriatele între ferme/cooperative agricole/UAT şi întreprinderi.
Conform Ghidului de finanţare, decontarea cheltuielilor pentru înfiinţarea sistemelor de biogaz vizează lucrări privind amenajarea terenului şi asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii, în interiorul amplasamentului; lucrări privind organizarea de şantier; investiţia de bază, constând in construcţii şi instalaţii, dotări, utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale (vehiculele/utilajele achiziţionate în cadrul acestei măsuri vor fi echipate cu cea mai bună tehnologie disponibilă, din punct de vedere al respectării mediului); probe tehnologice şi teste; cheltuieli de supervizare; cheltuieli cu brevete, licenţe si patente.
În plus, vor fi decontate cheltuielile privind informarea şi publicitatea, cu respectarea prevederilor manualului de identitate vizuală (MIV) al PNRR.