25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România în 2021
„Decizia de reducere a contingentului pentru anul viitor a fost luată în baza ultimelor date transmise de către Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), care au indicat o scădere a numărului de avize de angajare/detaşare emise pentru cetăţeni străini în primele 10 luni ale acestui an. Astfel, dacă în perioada 01.01 – 30.10.2019 IGI a emis 23.526 de avize de angajare/detaşare, până în luna octombrie a anului curent numărul documentelor emise în acest scop a scăzut cu aproape 6.000, fiind eliberate în total 17.578 de avize”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Muncii remis AGERPRES.
Un alt motiv care a stat la baza deciziei de reducere a contingentului de lucrători străini nou-admişi a fost faptul că, începând din acest an, angajatorii sunt exceptaţi de la obligaţia obţinerii avizului de angajare în cazul angajării cetăţenilor din Republica Moldova, Ucraina şi Republica Serbia, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum nouă luni într-un an calendaristic.
De asemenea, măsura adoptată de Guvern a avut în vedere şi datele comunicate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), care arată faptul că, în perioada ianuarie – august 2020, numărul total de locuri muncă vacante a fost în scădere cu 20,9% faţă de perioada similară din anul 2019, respectiv de 267.106 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori faţă de 337.232 declarate anul trecut.
Contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.