29 de persoane au fost ucise în timpul operațiuni de arestare a lui Ovidio Guzman, unui dintre fiii lordului mexican al drogurilor „El Chapo” Guzman

Operaţiunea din Mexic care a dus joi la arestarea lui Ovidio Guzman, unul dintre fiii baronului drogurilor Joaquin El Chapo Guzman, închis în SUA, a făcut 10 morţi în rândul militarilor implicaţi în acţiune şi 19 printre presupuşii infractori, a anunţat vineri Guvernul, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 06 ian. 2023, 19:11
29 de persoane au fost ucise în timpul operațiuni de arestare a lui Ovidio Guzman, unui dintre fiii lordului mexican al drogurilor

„Din păcate, (…) zece militari şi-au pierdut viaţa în exercitarea funcţiei”, a declarat presei secretarul Apărării, Luis Cresencio Sandoval.

El a adăugat de asemenea că s-au înregistrat 19 morţi în rândul presupuşilor infractori.

Alţi 35 de militari au fost răniţi de gloanţe, în timp de 21 de persoane au fost arestate în timpul acestei operaţiuni care s-a desfăşurat la Culiacan, în capitala statului Sinaloa, în cursul căreia au avut loc schimburi de focuri intense.

Printre victime se numără şi un înalt oficial al armatei, a precizat Sandoval, adăugând că patrula acestuia a fost atacată în urma arestări lui Ovidio Guzman, alias „El Raton” (Şoarecele).

„Nu avem nicio informaţie privind civili care să-şi fie pierdut viaţa”, a adăugat Sandoval.

Un avion de linie şi două avioane ale forţelor aeriene mexicane au fost lovite de proiectile cu câteva momente înainte de decolare, potrivit aceleiaşi surse.

Aparatele de zbor oficiale „au fost nevoite să facă o aterizare de urgenţă”, a precizat secretarul Apărării.

Nicio persoană nu a fost rănită în aceste incidente.

Această operaţiune survine înainte de sosirea în Mexic, duminică, o zi mai devreme decât era prevăzut, a preşedintelui american Joe Biden, pentru o întrevedere cu liderii mexican şi canadian.

SUA ofereau cinci milioane de dolari pentru capturarea fiilor lui Joaquin „El Chapo” Guzman.

Ministrul mexican al Afacerilor Externe, Marcelo Ebrard, a negat că această arestare este un gest al guvernului său la adresa Washingtonului şi a exclus orice extrădare „expres” a lui „El Raton”.

Citește și:

Sursa foto: AP/Martin Urista

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat în Parlament abia în februarie
Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat în Parlament abia în februarie
Bugetul de stat al României va fi prezentat în cadrul coaliției de guvernare până la data de 27 ianuarie. ...
Protest al militarilor programat pentru 17 ianuarie
Protest al militarilor programat pentru 17 ianuarie
Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională au anunțat, miercuri seara, ...
Metoda prin care poți plăti RCA la jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Metoda prin care poți plăti RCA la jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
București are o populație oficială de sub 1,9 milioane de locuitori, potrivit ultimului recensământ. Cam tot acolo se ...
Asigurarea opţională la pilonul I de pensii prin contract cu o Casă de Pensii costă cel puţin 12.156 de lei în 2025
Asigurarea opţională la pilonul I de pensii prin contract cu o Casă de Pensii costă cel puţin 12.156 de lei în 2025
Persoanele fără venituri fiscalizate sau cele care vor să aibă un venit mai mare la pensia pentru limită de vârstă ...