30 de ani de capitalism: De la brutărie și ciuperci la construcția de autostrăzi – povestea familiei Marcu

În peisajul pestriț al constructorilor de autostrăzi, format din multinaționale și câteva firme românești, își face loc o afacere de familie din Ciucea, județul Cluj. Deși lucrează doar ca subcontractor pe partea de terasamente, Marcotim Impex a avut o contribuție decisivă pe șantiere din Autostrada Transilvania, Autostrada Sebeș - Turda sau Arad - Timișoara. Spre exemplu, implicarea sa la nodul Chețani a făcut posibilă anul trecut inaugurarea lotului Iernut - Chețani din A3. Aventura în domeniul construcției de autostrăzi este însă una foarte costisitoare și plină de provocări, după cum mărturisește Elena Marcu, proprietara companiei.
Anemona Andone - mie, 20 oct. 2021, 22:07
30 de ani de capitalism: De la brutărie și ciuperci la construcția de autostrăzi - povestea familiei Marcu

Dirigintă de poștă pe vremea lui Ceaușescu, Elena Marcu era obișnuită să coordoneze oameni, astfel că deschiderea unei afaceri proprii în 1992 a fost ceva firesc. Mai ales că primise casă și mașină de la părinți iar după nuntă reușise să pună ceva bani deoparte. Prima afacere a familiei Marcu a fost o brutărie. Despre acest business, Elena Marcu spune că nu mai aduce prea mulți bani din cauză că, între timp, au apărut foarte multe brutării. „O ținem pentru că este de suflet!”, explică Elena Marcu.

Mai departe, a urmat un mic bar, puțin comerț, apoi pensiunea și restaurantul, care este unul de tranzit și are clienți în special din rândul celor care circulă cu microbuze. După aceste afaceri, familia sa a mai deschis o spălătorie auto și o firmă specializată în ciuperci, mai exact hribi, cu puncte de lucru în județele Cluj, Bihor și Suceava. Ciupercile din Munții Apuseni și cele din Suceava sunt exportate de familia Marcu în Italia.

Pasiunea fiului pentru drumuri, susținută de tată

Afacerea care-i dă însă cele mai mari bătăi de cap antreprenoarei din Ardeal este cea lansată în domeniul construcției de drumuri, din dorința fiului său Dan Răzvan Marcu. „În 2007 am cumpărat primele camioane. Eu voiam management pe turism, sală de evenimente, nunți și botezuri. Soțul l-a încurajat, eu am fost reținută”, povestește Elena Marcu despre momentul intrării în noul domeniu de activitate.

Susținerea liniei noi de business a necesitat uneori redistribuirea de fonduri din celelalte afaceri, motiv pentru care, 14 ani mai târziu, Elena Marcu încă este reticentă. Asta deși, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, afacerile Marcotim Impex au crescut de aproape șapte ori în cinci ani, depășind anul trecut 31 de milioane de lei (șase milioane de euro).

De pe A10 pe A0

Camioanele inscripționate cu sigla „Marcu Company” au fost surprinse de pasionații de infrastructură în această vară pe lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda (A10). Prezența lor pe acest din A10 le-a dat încredere pasionaților că poate în 2021 va fi deschis circulației. Luna aceasta, camioanele Marcotim au fost observate lângă Capitală, mai exact pe lotul 3 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). De altfel, grecii de la Aktor tocmai au primit ordinul de începere a lucrărilor pe lotul cuprins între Bragadiru și Joița.

În ciuda reticenței, normale de altfel într-un context de instabilitate politică și criză sanitară, Elena Marcu apreciază că există potențial de dezvoltare în domeniul construcției de drumuri. „Noi facem tot posibilul, facem treabă, avem potențial în România, dar să fie toată lumea onestă”, conchide antreprenoarea ardeleancă.

Compania Marcotim Impex, specializată în lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 31,14 milioane de lei, în creștere față de nivelul de 30,19 milioane de lei din 2019. De asemenea, compania a raportat în 2020 un profit net de 5,86 de milioane de lei, cu 66 de angajați, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

Te-ar mai putea interesa și
Taxe vamale: Industria germană face apel la SUA şi UE să „găsească soluţii”
Taxe vamale: Industria germană face apel la SUA şi UE să „găsească soluţii”
Industria germană a cerut UE şi SUA "să găsească rapid soluţii şi să evite o escaladare" după ameninţările de sâmbătă ale lui Trump de a impune taxe vamale de 30% pentru produsele......
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul a anunţat sâmbătă că va exporta în curând gaz în Siria prin Turcia, cu prilejul unei vizite a preşedintelui ...
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile din blocul comunitar începând cu 1 august
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile ...
Uniunea Europeană este pregătită să facă paşii necesari pentru a-şi proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale ...
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), spune că populația percepe cursul de schimb ...