30 de ani de capitalism: De la renovarea de apartamente, la construcții de stadioane și biserici ortodoxe în Munchen și Viena

E una dintre companiile care s-au ocupat de construcția noilor stadioane Rapid și Steaua din București, dar are în portofoliu și lucrări din domeniul nuclear. Echipele de muncitori au trecut granițele și au construit biserici ortodoxe la Munchen și Viena. De aproape 30 de ani, constructorul Concelex s-a adaptat capitalismului românesc și a ajuns la afaceri de aproape 400 de milioane de lei în 2020.
Andrada Ghira - lun, 27 sept. 2021, 22:15
30 de ani de capitalism: De la renovarea de apartamente, la construcții de stadioane și biserici ortodoxe în Munchen și Viena

Despre prima zi de antreprenoriat, Daniel Pițurlea i-ar spune mai mult “prima zi pe cont propriu”. “Nu știu cât din prima lucrare a fost un act de ambiție și cât o direcție de business. Prima lucrare a avut un scop investițional clar: atragerea necesarului pentru capitalul social al companiei. S-a concretizat cu renovarea unui apartament, iar primele lucrări ulterioare s-au înscris, în mare parte, în aceeași categorie”, își amintește constructorul de începuturile Concelex, în urmă cu 27 de ani.

De la renovări de apartamente, Concelex a tot crescut. Zorii crizei imobiliare din 2008 începeau să apară și la noi, iar ce a lovit America a ajuns și în Europa.

“Până la acel moment, lucrările noastre au fost într-o majoritate covârșitoare din mediul privat, dar nu exclusiv rezidențial, așa cum au fost la început, ci și lucrări din sectorul energetic sau nuclear”, mai spune președinele companiei.

Schimbările economice au făcut ca și strategia companiei să se plieze pe efectele din piață, în funcție de sectoarele care erau profitabile și unde existau fonduri de investiții. Spre exemplu, în perioada de dinainte de criza din 2008, cele mai multe contracte veneau din sectorul privat, iar după criza imobiliară, investițiile publice au fost cele care s-au adăugat portofoliului.

„În prezent, ne-am echilibrat eforturile, având în portofoliu în proporții relativ egale, lucrări din mediu public și din mediul privat”, spune Daniel Pițurlea.

Compania a finalizat în perioada 2008-2009 ansamblul Orhideea Gardens, un proiect de peste 100 milioane euro. În 2018, Pițurlea s-a asociat cu Cristian Erbașu, proprietarul Erbașu Construcții pentru dezvoltarea proiectului Arbo Residence din Mogoșoaia, cu 1.000 de apartamente. În construcție se află și primele locuințe din cele 800 ale proiectului Colina Lac din Nordul Bucureștiului, iar dezvoltările imobiliare nu se vor opri aici. Concelex mai are un teren, tot în zona de nord a Capitalei, unde se pot construit blocuri înalte de 12 etaje și care așteaptă aprobările necesare.

CITEȘTE ȘI Daniel Pițurlea, proprietarul Concelex, începe vara aceasta livrarea primelor case din Colina Lac, o investiție de 12 milioane de euro

Ce a adus pandemia

Deși poate părea surprinzător pentru unii, șantierele nu s-au închis pe timp de pandemie. Dimpotrivă. Construcțiile sunt unul dintre puținele sectoare în care s-au înregistrat creșteri în această perioadă. Și nu doar creșteri ale afacerilor sau investițiilor, ci și a prețurilor la materialele de construcții.

“Creșterea explozivă a prețurilor la materialele de construcție este una din problemele cu impact major și dinamică accelerată. Vorbim de creșteri și de 100% la unele materiale de construcție și de o majorare medie de 40-50% în ultimele luni. Este o situație care a scos la lumină vidul legislativ privind actualizarea prețurilor din contractele de achiziție publică și a condus amenințător la ideea blocării activității din șantiere. Recent, au fost făcute demersuri privind această aliniere a prețurilor la realitatea curentă, iar noi ne declarăm încă o dată deschiderea față de autorități pentru a ajunge la cea mai eficientă formulă”, mai spune proprietarul Concelex.

Chiar și în acest climat economic capricios, Pițurlea spune că potențialul și planurile de dezvoltare de pe hârtie arată un volum de muncă pentru cel puțin următorii șapte, zece ani. Alocările publice pentru investiții, de 5,5% din PIB pentru investiții, au îndulcit un pic acest sector. Dar, mai lipsesc oamenii. Iar constructorii au tras încă de acum mulți ani un semnal de alarmă.

“La nivel de industrie, însă, ne întrebăm constant cu cine putem construi? Disponibilitatea de forță de muncă din piață nu crește exponențial cu nevoia. În fiecare situație de extindere de personal, principala dorință în Concelex este să susținem forța de muncă autohtonă și ne orientăm în primă fază la nivel local. Din păcate însă, disponibilitatea actuală este mult sub necesar astfel că suntem nevoiți să apelăm la forță de muncă externă. Am mai rămas în țară undeva la 350.000 de angajați în construcții. Ar trebui ca acest efectiv să se dubleze pentru a acoperi nevoia următorilor ani”, este de părere Daniel Pițurlea.

Constructorul spune că acum are un efectiv de angajați de două ori mai mare decât în 2019 și a ajuns la o echipă de peste 700 de persoane. Angajații au contracte de muncă pe o perioadă nedeterminată, iar compania încearcă să ofere beneficii de muncă și salarizare cât mai apropiate cele din vestul Europei, pentru a-i convinge să se întoarcă acasă.

“Ne interesează să asigurăm un echilibru între specialiști care performează și evoluează în cadrul companiei, dar si profesioniști cu un trecut cu o experiență solidă pe care să îi atragem alături de noi. Durata medie de retenție a personalului depășește acum patru ani, dar asistăm în prezent la venirea în companie a unei ponderi considerabile de forță de muncă nouă, în condițiile în care avem în echipă destui specialiști care ne sunt alături de 25 de ani”, mai spune antreprenorul.

Cum se vede 2022

Concelex a încheiat primul an de pandemie cu o cifră de afaceri la nivel de grup similară cu cea din 2019, de circa 400 de milioane de lei, iar Pițurlea își dorește ca anul acesta și anul viitor să fie ani pe creștere, și asta datorită tipurilor de proiecte pentru care licitează, dar și amploarea și diversificarea portofoliului.

Despre 2022, Pițurlea spune că este un an de cotitură, care vine și cu optimism, dar și cu scepticism.

“Ne așteptăm ca, în 2022, să putem vorbi de o deblocare susținută la nivel de investiții publice, tendință pe care am început să o observăm încă de anul acesta. Adevăratul aport al autorităților arătat sectorului construcțiilor este vital abia acum, în această perioadă”, mai spune constructorul.

Pentru viitor, compania își propune să devină parte din proiecte majore, inclusiv din sectoarele cu cel mai mare potențial și buget de investiții, cum sunt cele din infrastructura rutieră, cea militară sau din domeniul energiei.

Povestea merge mai departe

Despre capitalismul mult-visat de tinerii din 1989, Pițurlea spun că nu a fost un capitalism ca cel predat din tratatele de economie. “Au fost istorie vie, trăită 365 de zile pe an, 30 de ani. Un carusel de experiențe din care, după trei decenii, ajungi să îți dai seama că ai învățat și aplicat din mers strategie de business, un întreg mecanism de a răspunde în timp-record provocărilor pieței și de a le transforma în oportunități”, ne-a mai declarat antreprenorul.

Iar toate lecțiile le predă mai departe fiului său Radu, care este vicepreședinte în cadrul companiei.

“Am pornit ca un business de familie, ne dorim să continuăm ca o corporație de familie. Nu luăm în calcul la acest moment vânzarea companiei, ci mai degrabă dezvoltarea ei strategică, eficientizarea operațiunilor, implementarea unui sistem de lucru optimizat și cu proceduri clare, extinderea și diversificarea portofoliului”, mai spune președintele Concelex.

Când nu se ocupă de firmă, lui Daniel Pițurlea îi place să-și petreacă timpul în natură, face drumeții pe munte, se plimbă cu bicicleta și înoată. L-am întrebat pe proprietarul Concelex ce i-ar fi plăcut să facă dacă nu se orienta spre sectorul construcțiilor. Răspunsul vine însă și cu un regret.

“Pentru noi, construcțiile nu sunt doar un business, ci sunt în ADN-ul nostru. Foarte posibil să mă fi orientat de aceea spre zone complementare acestui domeniu, cărora acum le acord atenție doar parțial, cum este cazul dezvoltărilor imobiliare. Mi-ar fi plăcut să le putem oferi românilor case verzi, având consum zero de energie, locuințe integrate în care să existe zone special dedicate activităților sociale, confortabile nu doar din punct de vedere locativ, ci și social. Nu există însă, momentan, din rațiuni economice, o piață suficient de extinsă pentru acest segment”.

Concelex a fost fondată în 1994 ca o afacere de familie, iar de atunci și-a trecut în portofoliu lucrări importante. Compania a construit aproape jumtătate din cele 84 de magazine Billa, dar și  cea mai mare hală frigorifică din România, stațiile de epurare a apelor uzate din Sf. Gheorghe și Slatina. În 2012 a obținut sistemul de codificare NATO pentru derularea lucrărilor de construcții în domeniul militar. În 2015 a finalizat lucrările la Institutul Național de Fizică a Materialelor din Măgurele, iar în 2016 a devenit primul și singurul antreprenor general „carbon-neutral” din România, certificat de Allcot Group.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, venituri ilicite şi numerar în cuantum de 69,8 milioane de lei, în......
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
Având în vedere că mai este doar o zi până la Crăciun, o perioadă în care dulciurile sunt la mare căutare, prețurile ...
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Compania germană Dräxlmaier, care activează în România la Hunedoara, Codlea, Satu Mare, Pitești și Timișoara, va ...
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale ...