30% dintre angajaţi din România au fost plătiţi la nivelul salariului minim, în 2017 – Institutul de Economie Naţională al Academiei Române
„România a înregistrat în 2017 o uşoară creştere a ocupării, sub un procent, dar se poziţionează între ultimele ţări din punct de vedere al ratei de ocupare. Deci, avem un indicator unde trebuie să lucrăm, avem foarte multe persoane care sunt într-o formă sau alta de inactivitate parţială sau totală, voită sau nu. Şi, de asemenea, trebuie să vă spunem că avem, tot pentru anul 2017, o statistică. Aceasta ne arată că 30% dintre lucrătorii din România au fost plătiţi la nivelul salariului minim. Îngrijorător. Îngrijorător chiar şi în condiţiile în care salariul minim a crescut. Însă, dacă iar ne poziţionăm faţă de ţările Uniunii Europene, avem această dilemă: ce dorim şi cum reuşim să facem? Pentru că niciodată creşterea de salariu nu trebuie să fie singulară, ci trebuie să fie însoţită de productivitate”, a spus Valentina Vasile, la dezbaterea pe tema „Munca zilieră în România şi alte tipuri de muncă ocazională în România”, organizată de Institutul European din România, în parteneriat cu Euractiv Network.
Potrivit acesteia, în România, riscul de sărăcie a luat din nou tendinţa de creştere. România a avut o perioadă mică de scădere, dar este din nou pe curba de creştere.
„Ce este mai rău, am ajuns să crească sărăcia în muncă, lucru grav din această perspectivă. Ce este foarte interesant, pentru că nouă ne place statistica, dar este şocantă, am luat o ultimă constatare care ar trebui să ne pună pe gânduri pe absolut toţi – şi mai ales ar trebui să ne pună pe gânduri din perspectiva revigorării şi dezvoltării unui nou dialog social între partenerii pe piaţa muncii – statistica este şocantă: 10% din populaţia cu cele mai mici venituri câştigă de 14 ori mai puţin decât 50% din populaţia cea mai săracă. În traducere, săracii săracilor şi există o tendinţă de creştere a decalajelor”, a arătat Valentina Vasile.
Directorul ştiinţific al IEN a menţionat că datele sunt luate din Semestrul European. Pe lângă aceste date, Valentina Vasile a spus că România se confruntă cu o criză cronicizată la nivel naţional: îmbătrânire demografică şi mobilitatea pentru muncă.