334 de salariaţi ai Combinatului Chimic Amurco Bacău, disponibilizaţi colectiv în decembrie

Un număr de 334 de salariaţi ai Combinatului Amurco SA Bacău, respectiv 80 la sută din angajaţii fabricii, vor fi disponibilizaţi în decembrie din cauza problemelor financiare ale societăţii, urmând ca cei trimişi în şomaj să beneficieze de câte trei salarii compensatorii.
Economica.net - mar, 26 nov. 2013, 17:46
334 de salariaţi ai Combinatului Chimic Amurco Bacău, disponibilizaţi colectiv în decembrie

Combinatul de îngrăşăminte chimice Amurco SA Bacău va disponibiliza colectiv 80 la sută din 425 de salariaţi ai societăţii, potrivit unui document depus de patronat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), în care sunt invocate dificultăţi financiare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, în luna decembrie, un număr de 334 de salariaţi vor pleca în şomaj, urmând ca aceştia să beneficieze, pe lângă ajutorul de şomaj, şi de trei salarii compensatorii.

„Plata acestor salarii compensatorii se va face în funcţie de posibilităţile financiare ale societăţii, având în vedere că patronatul nu a achitat nici măcar salariile compensatorii de la concedierile colective din iulie. Am primit şi reclamaţii în acest sens, s-au făcut şi controale, însă conducerea combinatului a motivat neplăţile prin situaţia economică”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ITM Bacău, Dan Buftea.

Deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae, combinatul de îngrăşăminte chimice Amurco SA Bacău se confruntă cu dificultăţi financiare din primăvara acestui an, odată cu majorarea preţului la gaze naturale.

În consecinţă, în luna iulie, primii 430 de salariaţi au fost trimişi în şomaj, odată cu oprirea activităţii a mai multor linii de producţie.

Te-ar mai putea interesa și
Oficialii Leapmotor avertizează că stabilirea unor prețuri minime pentru mașinile din China va afecta oferta și prețurile din Europa
Oficialii Leapmotor avertizează că stabilirea unor prețuri minime pentru mașinile din China va afecta oferta și prețurile ...
Compania auto din China Leapmotor, partener al grupului Stellantis, consideră că stabilirea unor prețuri minime va afecta sosirea în Europa a unor mașini cu prețuri reduse, în special în zona......
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat din Germania critică reînarmarea Europei și cere reluarea dialogului cu Rusia
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat din Germania critică reînarmarea Europei și cere reluarea dialogului ...
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german, formaţiune membră a coaliţiei de guvernare conduse de ...
FMI prognozează că economia Serbiei va crește cu 3% în 2025 și cu 4% în 2026
FMI prognozează că economia Serbiei va crește cu 3% în 2025 și cu 4% în 2026
Fondul Monetar Internaţional şi Serbia au ajuns la un acord tehnic privind prima revizuire a acordului pe 36 de luni, pentru ...
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea cursului de schimb și dezvoltarea pieţei de capital
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea ...
Vietnamul înregistrează progrese cu planurile de înfiinţare a unui centru financiar internaţional, care va spori rolul ...