34.328 de persoane în carantină sau izolare, verificate; trei infracţiuni privind zădărnicirea combaterii bolilor

Economica.net
26 04. 2020
politia_76543_83246900

Potrivit sursei citate, sâmbătă, în urma verificărilor în teren, au fost depistate 4.144 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, fiind sancţionate conform prevederilor legale. Tot sâmbătă, poliţiştii au preluat 474 de autovehicule, cu 1.553 de persoane, din zonele de frontieră.

Peste 11.500 de poliţişti, sprijiniţi de poliţişti locali, jandarmi şi militari ai MApN au acţionat pentru fluidizarea circulaţiei, identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice şi verificarea respectării interdicţiilor şi restricţiilor stabilite prin ordonanţele militare.

Pe lângă misiunile specifice stării de urgenţă, poliţiştii au realizat, sâmbătă, 2.759 de intervenţii la evenimente, dintre care 2.302 au fost sesizate de cetăţeni prin 112, fiind organizate 266 de acţiuni.

IGPR informează că 139 de persoane au fost surprinse în flagrant delict în timp ce comiteau infracţiuni sau imediat după aceea, fiind depistate şi două persoane urmărite.

În trafic, poliţiştii au constatat 73 de infracţiuni rutiere, fiind reţinute 390 de permise de conducere şi retrase 133 de certificate de înmatriculare.