3TS Capital are 100 milioane euro pentru investiţii în firme de media şi IT&C, inclusiv din România
Fondul, TCEE Fund III, se va concentra pe investiţii în capital de creştere în sectoarele tehnologie şi Internet, media şi comunicaşii şi servicii tehnologice, potrivit unui comunicat al 3TS Capital Partners.
„Chiar dacă piaţa continuă să fie solicitantă, acest an se dovedeşte a fi excelent pentru 3TS. După vânzarea în primăvară a companiilor SolveDirect şi Investor.bg, la momentul actual avansăm cu încă două exit-uri de succes. Subscrierea unui fond orientat spre tehnologie, mai mare de 100 milioane de euro, este un succes în Europa de azi şi semnalizează o perspectivă de viitor solidă atât pentru regiunea unde operăm noi cât şi pentru sectorul de tehnologie”, a declarat, în comunicat Pekka Mäki, managing partner al 3TS.
3TS Capital Partners administrează fonduri de peste 300 de milioane de euro, printre investitori fiind Cisco, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Fondul European de Investiţii (FEI), OTP, Sitra, 3i şi KfW. Printre fondurile administrate de companie se numără Catalyst România.
„Prin TCEE Fund III ne completăm oferta investiţională pentru companii din sectorul TMT (tehnologie, media şi telecomunicaţii). În România, TCEE Fund III va investi între 2 şi 10 milioane de euro pe companie capital de expansiune/buy-out, în timp ce Catalyst România oferă capital de expansiune între 200.000 euro şi 2 milioane de euro pe companie. Avem atât lideri locali solizi cât şi competitori globali ambiţioşi în lista de oportunităţi investiţionale”, a declarat Mihai Sfinţescu, partner al 3TS.
TCEE Fund III a fost subscris de către investitori instituţionali, precum Cisco, BERD, FEI şi OTP. Datorită cererilor suplimentare din partea investitorilor, 3TS plănuieşte să accepte un număr limitat de noi investori pe parcursul următoarelor luni. Cu acest nou fond, activele administrate depăşesc 300 milioane de euro.
Portofoliul de active al 3TS include în prezent 11 companii precum Avangate şi InternetCorp (Romania), eCift (Turcia), Piano Media (Slovacia), BKS (Republica Ceha), ClickAd şi Rankomat (Polonia).
3TS planuieşte să investească anual în 3-5 companii din Europa Centrala şi de Est, în principal capital de exapansiune între 2 şi 10 milioane de euro pe companie. În cazuri excepţionale sunt posibile atât investiţii mai mici, cât şi mai mari faţă de aceste sume.