46 de state păstrează pedeapsa cu moartea, printre ele China, Japonia şi SUA
Abolirea pedepsei cu moartea a fost tema conferinţei „Nu există justiţie fără viaţă”, organizată în această săptămână, în Capitală, de Comunitatea Sant’Egidio şi Facultatea de Istorie Bucureşti.
Evenimentul, care i-a avut ca invitaţi pe ambasadorul Italiei la București, Diego Brasioli, și pe prodecanul Facultății de Istorie, conf. univ. dr. Florentina Nițu, a adus în discuție subiecte deopotrivă controversate și, într-o mare măsură, ignorate de societatea actuală – dreptul fiecărui om la viață și importanța eliminării pedepsei capitale la nivel mondial.
Ambasadorul Italiei a subliniat rolul fundamental al fiecărei națiuni în parte de a lupta pentru respectarea drepturilor omului. Acesta a amintit cuvintele juristului Cesare Beccaria (1738-1794), potrivit cărora „nu există libertate acolo unde legile permit ca omul să își piardă libertatea și să devină obiect”. Continuând, ambasadorul Brasioli a evocat prima abolire a pedepsei capitale, în Marele Ducat al Toscanei, în 1786, la 30 noiembrie, dată în care Comunitatea Sant’Egidio a propus să se sărbătorească Ziua Mondială Împotriva Pedepsei cu Moartea.
Prodecanul Facultății de Istorie a subliniat, în acelaşi context, că și în România se evidențiază o tendință de a condamna folosirea pedepsei cu moartea, care se manifestă în special în rândul populației tinere.
La conferinţă a fost subliniată şi scăderea numărului de state în care se mai aplică pedeapsa capitală. Astfel, în 1960, pedeapsa cu moartea era în aproape 180 de ţări, dintre care 23 au eliminat-o în anii ’70.
Potrivit Sant’Egidio, în anii ’90, când Comunitatea a început să lupte pe acest front aboliționist, erau deja în jur de 100 de țări care eliminaseră această pedeapsă, iar în prezent numărul lor a trecut de 145. Comunitatea Sant’Egidio subliniază că a contribuit la acest trend prin promovarea unui Apel pentru un Moratoriu Universal – manifest care a strâns peste cinci milioane de semnături în 153 de țări din întreaga lume. Apelul, prezentat în fața Națiunilor Unite, a dus la semnarea istorică a Rezoluției asupra refuzului utilizării pedepsei capitale ca mijloc de aplicare a justiției, în 2007.
Majoritatea ţărilor care menţin pedeapsa cu moartea au votat împotriva Moratoriului promovat de Sant’Egidio. Printre acestea se numără Belarus – singura ţară europeană ce menţine pedeapsa capitală -, China – locul I în lume după numărul execuţiilor -, SUA, Japonia, Arabia Saudită, Iran, Irak şi Afganistan, conform datelor publicate de World Coalition Against Death Penalty.
Paşi înainte există, însă, în unele dintre aceste ţări, potrivit reprezentanţilor Sant’Egidio.
Astfel, în China, Curtea Supremă a cerut recent tuturor judecătorilor să nu mai accepte mărturiile condamnaților obținute sub tortură și să evite condamnarea la moarte atunci când probele nu sunt evidente. Experții susțin că acest demers reflectă faptul că autoritățile chineze recunosc nevoia de a fi stopate nedreptățile la care sunt supuși cei trimiși sub judecată.
De asemenea, potrivit Sant’Egidio, Japonia începe să accepte dialogul pe această temă cu țările aboliționiste. Astfel, în octombrie, Comunitatea Sant’Egidio a organizat în Japonia o conferință în cadrul căreia a fost dezbătut modelul european aboliționist, fiind prezentat și Apelul pentru un moratoriu universal împotriva pedepsei cu moartea, semnat de 42 de miniștri de externe din Europa, inclusiv de Titus Corlăţean.
În România, pedeapsa capitală a fost abolită în 1990. Până atunci, Tribunalul Militar Bucureşti a condamnat la moarte 47 de persoane.
Conferința organizată în Capitală s-a înscris în acțiunea internațională „Orașe pentru Viață – Orașe Împotriva Pedepsei cu Moartea”, mișcare inițiată de Comunitatea Sant’Egidio pentru promovarea abolirii pedepsei cu moartea, la care au aderat peste 1.700 de orașe importante din întreaga lume.
Comunitatea Sant’Egidio, fondată la Roma în 1968, este activă, în prezent, în 74 de ţări de pe patru continente şi are aproximativ 60.000 de membri, implicaţi în acţiuni de voluntariat în favoarea săracilor şi a sinistraţilor.