46% dintre britanici vor ca Regatul Unit să rămână în UE şi doresc un al doilea referendum privind Brexitul – sondaj

O majoritatea a britanicilor se pronunţă în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană şi a unui nou referendum asupra problemei Brexitului, potrivit unui sondaj, relatează Reuters citat de News.ro.
Economica.net - lun, 07 ian. 2019, 06:59
46% dintre britanici vor ca Regatul Unit să rămână în UE şi doresc un al doilea referendum privind Brexitul - sondaj

Dacă ar avea loc un referendum, 46% dintre britanici ar vota în favoarea rămânerii în UE, iar 39% s-ar pronunţa în favoarea unei retrageri, arată această anchetă publicată duminică şi realizată de Institutul YouGov, pe un număr de 25.000 de alegători, pentru „People’s Vote” – o organizaţie care militează în favoarea unei noi consultări, scrie News.ro.

Restul persoanelor intervievate nu se pronunţă.

Dacă se scad aceste persoane indecise sau care refuză să răspundă, proporţia este de 54-46 în favoarea ”Remain”.

Acest lucru corespunde unei tendinţe relevate de alte sondaje în ultimele luni – un electorat profund împărţit, dar care înconă tot mai mult în favoarea unei rămâneri în UE.

În iunie 2016, 52% dintre britanici au optat pentru Brexit.

Ipoteza organizării unui al doilea referendum este ferm respinsă de către Guvernul Theresei May – însă 41% dintre persoanele chestionate vor să aibă ultimul cuvânt de spus pe tema apartenenţei la UE, iar 36% consideră că Parlamentul este cel care trebuie să se pronunţe.

Dacă se scad indecişii, proporţia este de 53-47 în favoarea unui nou referendum.

Deputaţii britanici urmează să se pronunţe printr-un vot asupra Brexitului negociat de Theresa May în săptămâna 14-20 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Centrala nucleară de la Cernavodă – Guvernul a aprobat emiterea acordului de mediu pentru retehnologizarea Reactorului 1
Centrala nucleară de la Cernavodă – Guvernul a aprobat emiterea acordului de mediu pentru retehnologizarea Reactorului ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, o hotărâre privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului intermediar de......
O abație veche de 1.000 de ani din Ungaria încearcă să salveze cărțile pe care le deține de o infestare cu insecte
O abație veche de 1.000 de ani din Ungaria încearcă să salveze cărțile pe care le deține de o infestare cu insecte
Zeci de mii de cărţi, vechi de secole, sunt scoase de pe rafturile unei abaţii medievale din Ungaria, în încercarea ...
UniCredit va continua distribuția titlurilor de stat Fidelis după preluarea Alpha Bank
UniCredit va continua distribuția titlurilor de stat Fidelis după preluarea Alpha Bank
UniCredit Bank S.A. (UniCredit Bank) anunță că începând cu 15 august 2025 va prelua toate serviciile de investiții ...
Europa riscă să rămână în urmă în cursa inteligenței artificiale. Pentru a reduce decalajul față de SUA trebuie accelerată adoptarea tehnologiei AI
Europa riscă să rămână în urmă în cursa inteligenței artificiale. Pentru a reduce decalajul față de SUA trebuie ...
Europa riscă să rămână în urmă în cursa globală a inteligenței artificiale, iar pentru a reduce decalajul de productivitate ...