Peste 5.700 de noi cazuri de infectare, din 34.343 de teste. Capitala şi trei judeţe rămân în zona roşie – bilanţ Coronavirus, 6.01.2021

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 5.719 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. În acest interval au fost făcute 33.343 de teste. Totodată, au fost raportate 121 de decese, bilanţul de la începutul pandemiei urcând la 16.299. În prezent, 1.070 de pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă.
Economica.net - mie, 06 ian. 2021, 10:52
Peste 5.700 de noi cazuri de infectare, din 34.343 de teste. Capitala şi trei judeţe rămân în zona roşie - bilanţ Coronavirus, 6.01.2021

„Până astăzi, 6 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 654.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 586.764 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile.

Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în Bucureşti – 944, urmat de Timiş – 385, Iaşi – 358. Constanţa – 293, Ilfov – 292, Cluj – 229.

Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 4,12 cazuri la mia de locuitori, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, când incidenţa a fost de 4,11 la mia de locuitori, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În zona roşie se mai află municipiul Bucureşti, cu o rată de infectare de 3,62, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, când a fost 3,56 la mia de locuitori, urmat de judeţele Timiş – 3,31 şi Cluj – 3,09.

În schimb, 23 de judeţe se află în zona verde, cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Harghita – 0,46, Vrancea – 0,48, Gorj – 0,58 şi Olt – 0,65.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 728 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 16.299 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 05.01.2021 (10:00) – 06.01.2021 (10:00) au fost raportate 121 de decese (77 bărbaţi şi 44 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti.

Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 37 decese la categoria de peste 80 de ani.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.847. Dintre acestea, 1.070 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.902.726 de teste. Dintre acestea, 34.343 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.072 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.271 la cerere.

Pe teritoriul României, 26.141 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.711 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 40.672 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 47 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.329 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.021 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 5 ianuarie, 4.283 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 708.350 de lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 7.115 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.322 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.085 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 20 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 10 în Irlanda şi câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore şi Federaţia Rusă. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 132 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Irlanda, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Te-ar mai putea interesa și
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului auto japonez cu Honda Motor....
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare ...
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Cinci oferte de la constructori din România, Turcia şi Ucraina au fost depuse, astăzi, pentru construirea lotului 1 D ...