5 stiri business pe care nu trebuie sa le ratezi în aceasta dimineata – 01.02.2012
Capital: Modificări la Prima Casă: Liber la executări silite! Un nou proiect de modificare a ordonanței de urgență care reglementează programul Prima Casă a fost suspus dezbaterii publice pentru 15 zile. Modificările sunt în general de formă, mai puțin de fond. Principala modificare este cea legată de ridicarea interdicției de vânzare a imobilului achiziționat prin acest program. Proiectul de act normativ aduce o serie de măsuri noi menite să îmbunătățească derularea programului Prima Casă. Așa cum spune unul din bancherii din piață, au fost aduse rezolvări punctuale pentru situații de criză pe care finanțatorii și garantul le-au întâlnit până acum sau le pot întâlni de acum încolo
Gândul – Krugman: Pentru statele periferice ale UE soluţia este sărăcirea în masă, prin inflaţie. „Modelul german” de ieşire din criză nu este aplicabil întregii europe. Statele „periferice” ar trebui să aleagă o altă cale, anume cea a sărăcirii generalizate prin inflaţie, pentru a recâştiga o parte din competitivitatea pierdută în timpul actualei crize economice sau chiar şi înainte. Concluzia îi aparţine lui Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie şi a fost prezentată în cadrul unui interviu pe care Krugman l-a acordat publicaţiei franceze Le Monde.
ZF: Economia are nevoie de un stimul monetar pentru a nu reintra în recesiune. Analiştii cred că BNR va reduce din nou dobânda. Când vor scădea însă ratele la credite? Majoritatea analiştilor se aşteaptă ca în şedinţa de joi banca centrală să continue ciclul de relaxare a politicii monetare, cu o nouă ajustare de un sfert de punct procentual a dobânzii-cheie, pentru a treia oară la rând, având în vedere trendul dezinflaţionist şi încetinirea aşteptată a economiei.
Adevărul: Din 2008, cererea de credite a scăzut cu 90%. O primă observaţie care arată cât de puternic este încremenită piaţa creditelor a venit de la Dan Pascariu, preşedinte nonexecutiv al UniCredit Ţiriac Bank România: „Aproape că nu mai există cerere. Dealerii auto, retailerii de produse electronice şi electrocasnice şi ceilalţi clienţi tradiţionali nu mai vin la bancă. Nu există cerere, toată lumea aşteaptă. Ca să dau o cifră, pot spune că acum suntem într-o scădere de 90% la creditele ipotecare faţă de octombrie 2008. Din acea lună până în noiembrie-decembrie 2009, cererea pentru creditare a scăzut continuu, până la 90%, şi de atunci nu prea şi-a mai revenit”, a spus bancherul.
România liberă: Prinţul afacerilor tenebroase. Guvernul Marii Britanii este invitat să explice motivele pentru care prinţul Andrew, duce de York, a avut întruniri cu patru şefi de stat în ultimele luni şi a lansat două misiuni comerciale guvernamentale, deşi îşi părăsise postul de reprezentant special al regatului pentru comerţ. Ducele de York anunţase în iulie trecut că va abandona rolul său în urma criticilor iscate de asocierea sa cu un delinc-vent sexual şi relaţii de afaceri cu dictatori, printre care colonelul Muammar Gaddafi sau liderul tunisian, Ben Ali. The Guardian arată însă că, după ce a anunţat că nu mai este reprezentant special pentru comerţ, prinţul a rămas în centrul campaniei de exporturi a guvernului britanic şi a efectuat 17 misiuni în Arabia Saudită şi China pentru Departamentul pentru afaceri, invenţii şi competenţe al Marii Britanii.