EVZ: Industria care a crescut continuu în criză: Guvernul ignoră ramura care îi asigură 3% din PIB
Producătorii din industria textilă au reuşit să devină mai competitivi, în ciuda crizei economice mondiale. Astfel, forţa de muncă s-a redus, dar producţia s-a majorat de la 3,12 miliarde de euro în 2009, la 4,37 de miliarde de euro (3% din PIB) în 2012, industria textilă fiind una din puţinele ramuri economice care au crescut constant în criză.
Populația României la 1 iulie 2014 va fi in jur de 19.450.000 locuitori, când vom fi cu circa un sfert de milion mai puțini față de 1 iulie 2013 și cu peste 670.000 mai puțini față de 20 octombrie 2011, data ultimului recensământ. Practic, România anului 2014 va avea aceeași populație ca acum 45 an. Cu alte cuvinte, anul acesta ne vom âmpuțina într-un ritm sec de: 1 român la fiecare 2 minute și 15 secunde.
Capital: Croația, ultimul membru al UE, o țară mică, fără miliardari în euro
La 1 iulie 2013, Croația a devenit al 28-lea membru al Uniunii Europene. O țară mică, frumoasă și vizitată de foarte mulți oameni, o țară care și-a proclamat independența doar acum 22 de ani și a trecut peste un război civil în care era în pericol să piardă o treime din teritoriu.
ZF: Care sunt cele mai aşteptate lansări pe piaţa auto locală în 2014
Mărcile premium, în special BMW şi Mercedes-Benz anunţă cele mai importante lansări, pornind de la Mercedes-Benz GLA, crossoverul de clasă mică sau BMW X4, SUV-ul compact sportiv ce preia de la X6 imaginea dinamică.
Ministerul Educaţiei a pregătit o serie de schimbări în sistemul de învăţământ. Cele mai importante noutăţi pentru elevi sunt: evaluări naţionale în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, materii noi în programa şcolară, scăderea mediei de admitere la liceu. Nici profesorii nu au scăpat de ochiul vigilent al oficialilor de la Minister: dascălii care îşi jignesc elevii vor primi amenzi usturătoare.