5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 03.04.2012
ZF.ro: Toţi oamenii lui Ungureanu, cei 26 din mediul privat care trebuie să relanseze economia. Ca să înţeleagă ce se întâmplă în mediul privat şi ce măsuri economice să ia, premierul şi-a format un consiliu de experţi din antreprenori, bancheri sau şefi de mari companii. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, 44 de ani, urmează să anunţe în această după-amiază componenţa consiliului de consultanţi care îi vor da sfaturi în privinţa strategiei economice care ar trebui să fie urmată de Guvern şi soluţiile care ar putea fi puse în practică pentru susţinerea şi creşterea economică. Conform unor surse de pe piaţa financiară, după o lună de discuţii, premierul Ungureanu s-a decis asupra componenţei acestui consiliu, care este format din antreprenori români care au lansat în ultimii 20 de ani branduri proprii sau afaceri de succes sau executivi români care conduc companii multinaţionale, local şi regional.
Daily Business: Semnele recesiunii. Romania, din nou cu spatele la zid? Cele mai negre vesti tind sa se confirme – dupa doua trimestre consecutive de scadere economica, Romania a reintrat, incepand cu 1 aprilie, in recesiune, afirma analistii economici dar si reprezentantii Opozitiei. Datele bugetare par sa le dea dreptate. Oficial, INS va publica primele detalii privind evolutia PIB-ului in luna mai. Produsul intern brut al Romaniei a scazut, in ultimul trimestru din 2011, cu 0,2% fata de trimestrul anterior. In primele trei luni din acest an, chiar daca nu avem datele oficiale de la Institutul National de Statistica (INS), perspectivele sunt cel putin ingrijoratoare.
Executia bugetului de stat pe primele doua luni din 2011 a aratat faptul ca economia a pus serios frana, iar recesiunea tehnica poate fi trecuta, deja, la capitolul confirmari.
EVZ: Vlădescu: „La Roşia Montană nu există niciun motiv ca proiectul să nu fie demarat”. Sebastian Vlădescu, ministru de Finanţe în două echipe guvernamentale, spune că cei ce se opun proiectului Roşia Montană desconsideră, în primul rând, voinţa locuitorilor zonei.
Putem să dezamăgim, acum, după ce am primit felicitări pentru modul în care ne-am făcut temele în materie de ajustare a cheltuililor bugetare?
Sebastian Vlădescu: Strict din punctul de vedere al imaginii externe stăm foarte bine pe partea de ajustare fiscală. Dar nu ne va folosi la nimic să fim cei mai buni din lume. Bine este să stăm în 3%, nu să ajungem rapid la deficit zero.
Romania Libera: De ce nu are voie porcul românesc pe pieţele uriaşe din Rusia şi China. Teoretic, livrările în UE şi exporturile către ţări terţe de carne de porc au fost reluate de la 1 ianuarie. În realitate, o singură firmă poate livra în UE, iar exporturile de carne de porc nu sunt încă permise. Pentru exportul de carne de porc trebuie încheiate contracte bilaterale între ţări. Autorităţile şi companiile româneşti îşi faceau, la sfârşitul anului trecut socotelile, apreciind optimist relansarea comerţului cu carne de porc, după ce interdicţia de veo 9 ani, aplicată României, va fi ridicată. De la 1 ianuraie 2012, interdicţia aplicată României a fost înlăturată de organismele comunitare, însă după trei luni de la această dată, exporturile sunt zero, iar expedierile către UE sunt neimportante
Adevarul: Suciu, purtător de cuvânt al Guvernului Ungureanu: Câştig de trei ori mai puţini bani ca-n mediul privat. Deşi are o leafă mai mică decât atunci când era redactor-şef la The Money Channel, Dan Suciu spune că a privit noul job ca pe o provocare şi ca pe o etapă ce-i va folosi în profesia de jurnalist. Dan Suciu ajunge la Palatul Victoria la ora 8.00 şi nu pleacă niciodată pe lumină. Este vocea unui Guvern de criză, aflat în pragul alegerilor, şi face ce ştie mai bine: transmite informaţii. În sala unde se organizează conferinţele de presă, de obicei e hărmălaie, iar Suciu stă în stânga guvernanţilor. Chiar dacă a schimbat tabăra, Suciu se simte tot jurnalist.