5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 03.04.2014
ZF – Bancherii ar înghiţi o lege a falimentului personal cu condiţia să nu fie populistă şi să nu ducă la abuzuri. Oprescu, Alpha Bank: „În toate ţările UE există o lege a insolvenţei persoanelor fizice. Va exista şi în România”. Legislaţia privind insolvenţa persoanelor fizice este o necesitate şi va exista şi în România, probabil, în viitorul apropiat, însă aceasta nu trebuie să dea naştere la abuzuri şi la creşterea indisciplinei financiare ca în cazul insolvenţei companiilor, fenomene care au influenţat nefavorabil strategiile de creditare ale băncilor, consideră Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank. „Legislaţia privind insolvenţa persoanelor fizice este o necesitate. Cred că, în condiţiile în care există o astfel de legislaţie în toate ţările UE, va exista şi în România, probabil în viitorul apropiat. Dar, trebuie să avem grijă ca noua legislaţie să nu poată să fie exploatată în aceeaşi măsură ca legislaţia privind persoanele juridice. Să ne asigurăm că prin legislaţie vor avea parte de protecţie cei care nu pot într-adevăr să plătească“, spune Oprescu.
Adevărul – Raport SAR: Care sunt avantajele şi dezavantajele apartenenţei României la Uniunea Europeană. Economia României a beneficiat, pe ansamblu, de intrarea în Uniunea Uniunea Europeană (UE), însă câştigă semnificativ mai puţin decât ar putea sau decât fostele ţări comuniste din zonă, care au obţinut surplusuri pe piaţa unică europeană, potrivit unui raport al Societăţii Academice din România (SAR). Raportul împarte în patru răspunsul privind câştigurile sau pierderile de la integrarea în UE: comerţul intracomunitar, absorbţia fondurilor europene, migraţia forţei de muncă şi dependenţa energetică.
ZF: Anchor începe într-o lună „resuscitarea“ Plaza Mall, care resimte din plin concurenţa AFI Cotroceni. Mallul Plaza România din cartierul Drumul Taberei din Capitală, inaugurat de Anchor Grup din Turcia în urmă cu zece ani, va intra într-un amplu proces de renovare ce va costa peste 10 mil. euro şi va fi realizat în etape, astfel încât două treimi din spaţiile centrului să rămână funcţionale. „Am obţinut autorizaţia, avem finanţare din partea grupului şi rămâne să desemnăm constructorul dintr-un număr de trei firme aflate pe lista scurtă. În aproximativ o lună, după Paşte, vom începe efectiv lucrările, cu aripa de la intrarea principală, dinspre bulevardul Timişoara“, a declarat pentru ZF Răzvan Gaiţă, general manager al Anchor Grup.
Gândul – Interviu cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov – DESPRE ACORDUL DE ASOCIERE AL MOLDOVEI LA UE: „Acesta este defavorabil legăturilor economice dintre Federaţia Rusă şi ţările din parteneriatul estic. Va fi. Pentru că acordul care este propus şi care va fi semnat, iar mai apoi ratificat, înseamnă că vor fi consecinţe economice asupra acestor relaţii. Nu este niciun dubiu. După semnarea acordului, lucrurile nu vor mai putea merge ca până acum pentru că parteneriatul estic ar încălca anumite obligaţii în CSI şi în cadrul relaţiilor economice dintre Rusia şi statul respectiv. Anumite facilităţi care sunt acordate de Rusia nu vor mai fi acordate”.
Capital: Taxa pe stâlp obligă firmele să plătească încă o dată costurile investițiilor către stat. Taxa pe stâlp va dubla costurile investiţiilor din energie, telecom sau agricultură, atâta timp cât orice companie din domeniu va plăti statului câte 1,5% anual din valoarea construcţiilor pe toată durata de funcţionare. Estimările specialiştilor arată că utilizarea unei infrastructuri timp de 60 de ani înseamnă că investiţia făcută iniţial va fi achitată încă o dată bugetului de stat.