5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 03.06.2014
Gândul: LISTA localităţilor care riscă să fie şterse de pe harta României. După cazul Aninoasa, prima localitate în insolvenţă, alte trei comune din România au intrat în 2014, oficial, în stare de insolvenţă, după ce s-au înglodat în datorii. Dacă în trei ani nu reuşesc să îşi plătească datoriile ce însumează 11 milioane de euro, cele patru primării riscă să fie „şterse” de pe harta României. În aceeaşi situaţie sunt alte zeci de primării, dar pentru ele nu a fost deschisă oficial starea de insolvenţă. De altfel, vicepremierul Liviu Dragnea apreciază numărul acestora la „40 sau 60”, afirmând că acestea fie sunt în insolvenţă, fie şi-au cerut intrarea în această stare.
Hotnews – Comisia Europeana: 11 probleme si riscuri la economia Romaniei. Comisia Europeana identificat cel putin 11 probleme si riscuri la adresa economiei Romaniei, in urmatorii 3 ani, potrivit Recoamndarilor specifice de tara emise luni. Recomandarile urmeaza sa fie trimise Consiliului Uniunii Europene, care este asteptat sa le adopte pe 8 iulie, la nivel de minstri de finante ai tarilor membre. In preambului recomandarilor, Comisia face o analiza a proiectiilor si prognozelor macroeconimice avansate de Guvernul Romaniei prin Programul de convergenta recent adoptat la Palatul Victoria. Citeşte mai mult aici
Capital: Top 5 agricultori români subvenționați de stat. Plățile directe pe suprafaţă efectuate de APIA pentru anul trecut s-au ridicat la 1,3 mld. euro. Peste 1% din total au fost direcţionate către cele mai mari cinci compani româneşti din agricultură. Potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agriculută (APIA) la solicitarea Capital, SC Agricost SRL, unde acţionar majoritar este Constantin Duluţe, a încasat subvenţii pe suprafaţă în valoare de 6,9 milioane de euro (30, 7 milioane de lei), în campania 2013. În acelaşi timp, Comcereal, firmă deţinută de omul de afaceri Adrian Porumboiu, a obţinut de la APIA prin plăţi directe pe suprafaţă 3,4 mil. euro (15 mil. lei). Pentru campania de plăţi pe hectar pentru anul trecut, omul de afaceri Ioan Niculae a obţinut 2,2 milioane de euro (aproape 10 mil. lei) prin intermediul S.C. Interagro S.A. Iar Thomas Gostner, acţionarul majoritar al SC Delta-Rom Agriculture SRL, a încasat 1,2 mil. euro (5,4 mil. lei) de la APIA. Tot circa 1,2 mil. euro a obţinut şi SA Zimbrul SA din judeţul Ialomiţa.
ZF – Un manager privat acuză: Este tragic ce se întâmplă, sunt interese politice mari. „Am început să îmi aduc aminte de ce am plecat din ţară în 1992“. Radu Merica, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului Henri Coandă, schimbat fără nicio explicaţie, spune că programul „manager privat la stat“ este un eşec din cauza abuzurilor Ministerului Transporturilor. Ceea ce trebuia să eficientizeze companiile de stat, proiectul „CEO privat la stat“, s-a dovedit a fi doar un instrument de exercitare a forţei politice în cadrul unor companii precum Tarom sau Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB), unde au fost recent schimbaţi, fără nicio explicaţie, „managerii privaţi“.
Hotnews – Declaratii dure ale sefului Romtelecom si Cosmote privind ‘taxa pe stalp’: Am putea fi nevoiti sa amanam parte din investitiile de 170 de milioane euro planificate pentru acest an. In cazul Romtelecom si Cosmote Romania, cea mai mare parte a investitiilor planificate pentru acest an, care totalizeaza 170 de milioane de euro, sunt directionate catre tehnologia 3G si 4G, pentru segmentul de comunicatii mobile, respectiv FTTH, pentru cel de comunicatii fixe, iar din cauza cadrului legislativ actual, am putea fi nevoiti sa amanam parte din aceste planuri, companiile noastre fiind considerabil afectate de taxa pe infrastructura, a atentionat luni Nikolai Beckers, seful celor doi operatori. Actuala forma a legii este discriminatorie fata de Romtelecom, care ar urma sa suporte peste 40% din impactul total in industrie datorita infrastructurii de cupru si retea, iar valoarea anuala a taxei pe infrastructura este dubla fata de impozitul pe profit platit de catre companie pentru 2013, avertizeaza acesta.
Adevărul – Fiscul românesc a descoperit emailul: Contribuabilii şi ANAF ar putea comunica electronic privind solicitarea şi emiterea de documente. Contribuabilii ar putea solicita Fiscului în format electronic eliberarea unor documente, iar ANAF să le trimită în acelaşi mod, ca şi fişele conţinând situaţia fiscală a acestora către alte autorităţi publice, fără deplasarea contribuabilului pentru preluarea şi depunerea actelor.