România liberă: Conexiunile mafiei petrolului cu autorităţile de control ale statului. Afacerile cu produse petroliere ale reţelei conduse de Attila Peter Racz au beneficiat mult timp de protecţia Gărzii Financiare din mai multe judeţe, se arată în dosarul în care membrii acestei reţele sunt judecaţi pentru evaziune fiscală de 20 mil. euro. Ancheta care a dus la destrămarea puternicei reţele de contrabandă cu produse petroliere condusă de omul de afaceri Attila Peter Racz le-a adus procurorilor anticorupţie informaţii importante în legătură cu modul în care sunt protejate acest gen de reţele la nivel local.
ZF: ANOFM intermediază 20 de joburi de dezvoltatori software pentru Franţa pe salarii de 35.000 euro brut/an. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat ieri că organizează un concurs prin care vrea să selecteze 20 de dezvoltatori software seniori, care urmează să fie angajaţi în companiile franceze ca urmare a unui parteneriat între guvernul român şi cel francez. Candidaţii trebuie să cunoască limba franceză şi să fie specializaţi în tehnologiile WEB PHP şi Java.
Adevărul: Harţa politică bagă Grecia în faliment. Liderii partidelor la guvernare nu au reuşit, ieri, să ajungă la un acord privind noul pachet de austeritate care condiţionează un nou împrumut. Falimentul de stat bate la uşă, avertizează CE. Liderii europeni încep să-şi piardă răbdarea şi încrederea în capacitatea Guvernului de la Atena să aplice noi reforme, însemnând noi reduceri bugetare, tăieri de salarii şi de bonusuri. Comisia Europeană a avertizat că Grecia riscă să nu mai aibă timp să evite intrarea în incapacitate de plată.
Gândul: Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme a fost închis. BTJunkie, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de torrente din lume, s-a închis luni, după şapte ani de existenţă. Utilizatorii site-ului sunt acum întâmpinaţi de următorul mesaj din partea fondatorilor: „BTJunkie 2005-2012. Acesta este sfârşitul, prieteni. Decizia nu a fost una uşoară, dar am hotărât în mod voluntar să închidem site-ul. E timpul să mergem mai departe. A fost o experienţă unică”. Specialiştii se îndoiesc însă că decizia de închidere a BTJunkie a fost una voluntară. Ei spun că site-ul ar fi avut aceeaşi soartă ca Megaupload sau Pirate Bay, care au fost închise de autorităţi, fondatorii lor ajungând la închisoare.
EVZ: Cel mai ieftin card de salariu. Anularea comisioanelor de pe plastice şi programele de bonusuri derulate de bănci pot aduce unele câştiguri persoanelor care îşi încasează salariile prin aceste instrumente de plată. Avantajul de a primi salariul pe un card de debit îi costă pe români, de regulă, comisioane de câteva zeci de lei anual. Pe piaţă sunt câteva produse care permit retragerea de bani de la bancomat gratuit şi care, în plus, nu percep costuri pentru administrarea cardului sau au un tarif mic. Astfel, Banca Transilvania, Bank of Cyprus şi Citibank sunt trei creditori care oferă aceste facilităţi la cardurile de debit.