5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 07.04.2014

Cât costă acelaşi coş de produse la Carrefour, Kaufland, Cora, Auchan, Billa şi Mega Image, după scumpirile de la 1 aprilie, McDonald’s spune că deschide încă două restaurante în acest an şi că mai e loc pentru încă 30 în România, terenurile agricole s-au scumpit de 25 de ori în zece ani, reţeta de succes a milionarilor din România şi despre primul patronat bancar din România. Citeşte pe larg revista presei din 7 aprilie 2014
Economica.net - lun, 07 apr. 2014, 05:02
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 07.04.2014

ZF – Boaje, McDonald’s: Mai e loc pentru încă 30 de restaurante. Daniel Boaje, românul care conduce businessul local al gigantului american McDonald’s din 2011, spune că lanţul fast-food va deschide în acest an cel puţin două localuri noi în România, iar pe termen lung reţeaua ar putea ajunge la 100 de unităţi faţă de 67 în prezent. „Se poate ajunge la o reţea de 100 de restaurante în România, există potenţial cu siguranţă dacă ne uităm la indicatorul nostru de bază, respectiv numărul de restaurante la 100.000 de locuitori. În România există 67 de localuri la 20 de milioane de locuitori, pe când în Ungaria există 98 la o populaţie de două ori mai mică. Totul depinde de puterea de cumpărare, astfel că deşi potenţial există, depinde când ajungem acolo“, spune Boaje fără a înainta un termen.

Adevărul – România capitalismului de cumetrie: Patru din cinci milionari au supt de la stat. Peste 80% dintre averile celor mai bogaţi o sută de români sunt construite pe baza relaţiei dintre oamenii de afaceri şi autorităţile statului. Metoda de calcul porneşte de la o cercetare The Economist. Studiu de caz: averile celor patru miliardari în dolari pe care România i-a dat în ultimii opt ani. Există însă şi multimilionari care şi-au ridicat averile nu prin afaceri cu statul, ci preponderent prin iniţiative în zona privată.

ZF: Terenurile agricole, de 25 de ori mai scumpe decât acum zece ani.  Terenurile agricole s-au scumpit de 25 de ori în perioada 2002-2012 şi au ajuns la un nivel mediu de 4.600 euro/hectar, aproape de cotaţia din Franţa, Polonia şi Brazilia dar peste Ungaria, sau Australia, potrivit unui raport al casei britanice de consultanţă imobiliară Savills. „Dacă nu plăteşti 4.000 de euro, nu cumperi niciun hectar într-o zonă bună“, explică Erik Jantzen, proprietarul companiei Jantzen Development, activă pe piaţa terenurilor agricole din România.

Hotnews: De ce risca Romania sa piarda peste 1,7 miliarde de euro bani europeni si chiar sa-i plateasca din propriul buzunar daca nu termina la timp autostrazile si modernizarile de cale ferata. Romania risca sa piarda peste 1,7 miliarde de euro finantare nerambursabila europeana pe infrastructura si sa plateasca aceasta suma chiar din buzunarul propriu daca nu reuseste sa termine mai multe lucrari feroviare si tronsoane de autostrazi pana la finalul anului 2015. „Da, riscam acest lucru”, recunoaste ministrul Dan Sova, care da insa asigurari ca lucrarile vor fi gata inainte de momentul limita. Si asta desi, oficial, din cauza tergiversarilor institutionale, termenele contractuale de finalizare pentru autostrazile in cauza sunt abia in 2016, iar lucrarile la calea ferata inregistreaza intarzieri masive.

Gândul: Cât costă acelaşi coş de produse la Carrefour, Kaufland, Cora, Auchan, Billa şi Mega Image, după scumpirile de la 1 aprilie.  Carrefour este cea mai ieftină reţea de comerţ modern, în timp ce Mega Image este cea mai scumpă, potrivit unui calcul gândul folosind un coş care ar putea fi folosit şi pentru masa de Paşte, în care au fost puse aceleaşi tipuri de alimente. La coşul pe care gândul l-a făcut de Crăciun, cea mai ieftină reţea a ieşit Kaufland. În 2 aprilie, gândul a luat la rând reţelele comerciale Kaufland, Mega Image, Auchan, Carrefour, unde a umplut un coş cu produse gata preparate sau ingrediente pentru masa de Paşte. În 3 aprilie, acelaşi coş de cumpărături a fost umplut în Billa şi Cora. În aceeaşi zi, a fost vizitată şi Piaţa Big Berceni, însă coşul de cumpărături de aici a fost mai sărac din cauza faptului că nu am regăsit toate produsele alese. Gândul precizează că preţurile sunt cele afişate la raft în data de 2 şi 3 aprilie, existând posibilitatea ca unele produse să fie înscrise într-o promoţie.

Capital: Cum afectează legislaţia americană FATCA instituţiile financiare din România. Legislaţia americană privind declararea veniturilor din afara SUA, FATCA, aplicabilă de la 1 iulie, vizează instituţiile financiare din întreaga lume, inclusiv din România, care vor trebui să monitorizeze statutul clienţilor bancari şi al partenerilor de afaceri, să identifice veniturile cu sursa în SUA, să facă raportări către Fisc.

România liberă: Patru bănci înfiinţează primul patronat bancar din România. Banca Comercială Română (BCR), BRD – Groupe Société Générale, Raiffeisen Bank şi UniCredit Ţiriac Bank, cu active de peste 45% în sistemul bancar, vor să pună bazele a ceea ce acestea numesc primul patronat bancar din România, organizaţie complementară actualei Asociaţii Române a Băncilor, condusă de şeful CEC Bank Radu Gheţea.

Capital – Toate atenţiile la vedere: se face curăţenie în piaţa farma? Va reuși o nouă lege să scoată la lumină o piaţă a stimulentelor farma de 200 de mil. euro? Mulți cred că producătorii vor găsi metode alternative de a-și populariza produsele printre medici și farmaciști. Pentru a stopa bine-cunoscutele derapaje din relația producători de medicamente – medici – farmaciști, Guvernul a dat o ordonanță de urgență prin care producătorii de medicamente sunt obligați să declare sponsorizările şi orice alte cheltuieli suportate pentru medici sau asociaţiile de pacienți. Obligația este însă de ambele părți: la rândul lor, beneficiarii acestor sponsorizări (medici sau asociaţii de pacienţi) trebuie să facă publice aceste date. Până acum, la vedere au fost doar anumite aspecte, și anume plimbările sponsorizate la congrese și evenimente medicale sau sponsorizările acordate asociaţiilor de pacienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului Otopeni
Guvernul a aprobat indicatorii tehnicoeconomici pentru realizarea unei noi legături între Autostrada de Centură Bucureşti ...
Executivul a aprobat joi indicatorii tehnicoeconomici aferenţi pentru realizarea unei noi legături rutiere între Autostrada de Centură Bucureşti Nord şi viitorul terminal al Aeroportului......
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
România a importat în această seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă
În această seară, importul de energie electrică s-a apropiat de pragul de 3.000 MW putere instantanee în condițiile ...
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii pentru a atinge obiectivele fixate pentru 2030
Daniela Dărăban (ACUE): Sectorul de distribuție a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori ...
Sectorul de distribuţie a energiei electrice ar trebui să-şi mărească de cel puţin trei ori capacitatea de investiţii, ...
O cooperativă din județul Giurgiu intră în programul exclusiv Grădina Noastră, prin care va livra fructe și legume în magazinele Carrefour
O cooperativă din județul Giurgiu intră în programul exclusiv Grădina Noastră, prin care va livra fructe și legume ...
Carrefour România anunță că o nouă cooperativă, aflată în localitatea Malu Spart, din județul Giurgiu, intră în ...