5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 07.06.2012

Economica.net
07 06. 2012
ziare_3_10774100_07040400_36872500

ZF: 27 de miliarde de euro s-au evaporat în cinci ani din valoarea celor mai mari 100 de companii de pe bursă. Cele mai mari 100 de companii de pe bursă valorau în iulie 2007 peste 36 de miliarde de euro şi aveau o pondere de 96% în capitalizarea totală a bursei. După cinci ani, valoarea aceloraşi companii a scăzut de patru ori, la 9 miliarde de euro, din cauza prăbuşirii preţurilor acţiunilor, dar şi a deprecierii cu 30% a leului faţă de euro.

Adevărul: Superbogații americani au sărăcit și, cu toate acestea, plătesc taxe mai mari. Deși în Statele Unite, ca mai peste tot în lume, este foarte tentant pentru publicul larg să considere că bogații continuă să se îmbogățească, plătind cele mai mici taxe din istoria recentă, noile informații oferite de Internal Revenue Service (instituția care se ocupă cu colectarea taxelor și combaterea evaziunii fiscale în Statele Unite) arată că această impresie este falsă.

ZF: Unul dintre cei mai mari constructori din Polonia s-a prăbuşit sub povara contractelor pentru Euro 2012. Săptămâna de debut a Campionatului European de Fotbal Euro 2012 a adus prima victimă financiară de calibru a evenimentului sportiv găzduit de Polonia şi Ungaria, grupul de construcţii PBG, al treilea ca mărime de pe piaţa poloneză, falimentând din cauza contractelor prea costisitoare, a scumpirii materiilor prime şi a lipsei creditului.

Capital: Băncile cer lucruri trăsnite. În era informatizării, analiza unui dosar de credit se bazează pe un maldăr de hârtii solicitate clienţilor şi mai deloc pe verificări electronice. În plus, deşi orice hârtie poate fi falsificată, băncile cer cele mai ridicole lucruri de justificat prin hârtii. Foarte mulţi dintre noi am trecut prin furcile caudine ale analizei de risc atunci când am vrut să accesăm un credit. Unii dintre noi au depăşit cu greu toate filtrele acestei analize pentru credit, alţii nu. În tot acest proces, probabil că v-aţi întâlnit cu situaţii dincolo de orice închipuire sau din cele mai penibile. Să o luăm pe rând. Pentru istoricul în muncă şi situaţia actuală a unui angajat, există baza de date informatizată Revisal, care include de la începutul lui 2011 şi date despre nivelul salarial.

EVZ: Ce credit să alegi: în euro sau dolari. Creditele ipotecare în moneda europeană rămân avatajoase pentru români, în ciuda deprecierii din ultimul timp a leului. Leul a scăzut de la începutul anului cu 7,2% faţă de dolar şi cu circa 3% faţă de euro, iar tendinţa poate continua. Cu toate acestea, creditele ipotecare în euro rămân mai avantajoase decât cele în moneda naţională, datorită dobânzilor mai mici. Astfel, dacă dobânda celor mai ieftine credite ipotecare în lei este de circa 7,8%, la euro dobânda este de circa 6%. La dolari nu există avantajul dobânzii, care este tot de 7,8% pe an.