5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 08.06.2012

Noile trenuri româneşti se duc în Republica Moldova, cât poate să mai urce cursul şi este nevoie de Fondul Proprietatea 2. Citeşte pe larg revista prtesei din 8 iunie 2012
Economica.net - vin, 08 iun. 2012, 05:34
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 08.06.2012

ZF: Cât poate să mai urce cursul de schimb. Creşterea cursului spre pragul de 5 lei/euro i-ar afecta pe românii care au de rambursat rate la bănci de 3,5 mld. euro pentru împrumuturile contractate în valută şi ar antrena o deteriorare a portofoliilor de credite ale băncilor şi creşterea împrumuturilor neperformante. Pe de altă parte, deprecierea leului ar putea, teoretic, să ajute exportatorii care se confruntă cu reducerea cererii din ţările zonei euro. Însă, costul imediat al deprecierii leului ar fi resimţit şi de importatori, ale căror marje se vor reduce. Iar fluctuaţiile mari de curs fac dificilă realizarea unor planuri de afaceri pe termen lung. În plus, deprecierea leului are un efect psihologic asupra românilor, fiind posibil să influenţeze negativ cererea internă şi, implicit, creşterea economică.

Adevărul: Cel mai nou tren românesc făcut pentru moldoveni. Fabrica Remar Paşcani, companie-membră a Grupului Grampet, a livrat cel mai nou tren Diesel (DMU) de călători care va circula în Republica Moldova. Trenul este alcătuit din patru vagoane, unul business class, celelalte de clasele II şi III, fiind reconstruit conform celor mai înalte standarde europene. În cadrul procesului de modernizare, s-au folosit echipamente de ultimă generaţie pentru motorizare, transmisie, uşi cu închidere automată, sistem de climatizare, televizoare, sistem WI-FI, sistem  sonorizat de informare a pasagerilor, rampă de urcare pentru persoanele cu dizabilităţi, asigurându-se astfel cele mai bune şi sigure condiţii de călătorie.

EVZ: Este nevoie de Fondul Proprietatea 2. Procesul de despăgubire a foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist e blocat. Statul nu are o soluţie. Mark Mobius, şeful Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea. Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor a suspendat, pentru şase luni, până în septembrie, acordarea titlurilor de despăgubire şi a celor de conversie. Însă chiar şi deciziile emise sunt blocate de lipsa de fonduri bugetare şi de faptul că resursele Fondului Proprietatea (FP), aşa cum a fost gândit iniţial, s-au dovedit mult prea mici.

Capital: La băncile din Elveția poți depune bani doar dacă iei notă de trecere. Nici pe banii tăi nu mai poți să faci orice-ți dorești. A-ți deschide un cont bancar într-una din țările cu ștaif din UE sau de oriunde în lume s-ar putea să devină o aventură care nu are mereu happy end. Să ai un milion de euro sau 500.000 de euro nu mai este suficient  pentru a avea un consultant propriu sau pentru a beneficia de conturi bancare cu servicii specializate în Elveția, Germania sau Luxemburg. Ca să îți deschizi un cont bancar la una dintre celebrele bănci din țara cantoanelor, trebuie să dai interviu.

Daily Business: Era cupoanelor digitale: Goana dupa chilipiruri dubleaza piata site-urilor de reduceri. Piata cupoanelor de reduceri este inca la inceput in Romania si are o evolutie considerabila de la an la an. Apar in permanenta clienti si jucatori noi, unii dintre ei fiind nisati pe un domeniu, in timp ce altii ofera un mix de oferte. „Judecand dupa cifrele din 2011, avand in vedere ca peste 50% din utilizatorii site-urilor sunt clienti fideli, si in fiecare zi apar utilzatori noi, cred ca piata va continua trendul si se va dubla in 2012”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Liviu Dumitru, CEO-ul si co-fondatorul agentiei de interactive Wizart Studios.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...