5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 09.04.2014

Marele plan pentru autostrăzile din România, povestea românului care a fost şofer de limuzină în New York şi a ajuns milionar în Silicon Valley, despre pensiile private obligatorii, magazinul Kaufland de pe terenul fostei fabrici de bere Griviţa şi statul va putea schimba regulile de atribuire a contractelor de achiziţii publice. Citeşte pe larg revista presei din 9 aprilie 2014
Economica.net - mie, 09 apr. 2014, 05:01
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 09.04.2014

Hotnews: Marele plan al lui Dan Sova pentru autostrazile din Romania. Care sunt traseele de pe harta si unde apar probleme. Pe holurile Parlamentului, Ministerul Transporturilor a prezentat marti primele harti din ceea ce pare a fi Master Planul General pe Transporturi, harti pe care figurau noi trasee nediscutate public pana acum si care prezentau mai multe erori si neconcordante intre ele. Ministrul Transporturilor, Dan Sova, a vorbit despre programul autostrazilor pana in 2020, a explicat cum spera sa fie finantate autostrazile Bucuresti-Alexandria, Targu Mures-Iasi, Sibiu-Brasov-Bacau, Buzau-Braila-Galati sau podul peste Dunare de la Braila. Cu toate acestea, informatiile prezentate nu au dus lipsa de erori si au ridicat noi semne de intrebare.

ZF: În fiecare an 300.000 de români lasă soarta să decidă cine le va plăti pensia peste 30 de ani. Unii din comoditate, alţii din lipsă de educaţie financiară nu aleg în cunoştinţă de cauză fondul care le va plăti pensia. Peste 6 milioane de români contribuie în prezent la un fond de pensii private obligatorii (pilon II). Dintre aceştia, aproape 300.000 au aderat în ultimul an (februarie 2013-februarie 2014), potrivit statiscilor oficiale emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Cum pilonul II este obligatoriu, un tânăr angajat, un şomer sau muncitor care „a trecut pe carte de muncă“, cu vârsta de până la 35 de ani, sunt automat înscrişi în sistem. Aceştia au la dispoziţie patru luni în care să aleagă unul dintre cele nouă fonduri de pensii obligatorii de pe piaţă, în care să le fie virată contribuţia obligatorie de 4% din salariu. Din luna mai, contribuţia creşte la 4,5%.

Business Magazin: Românul care a fost şofer de limuzină în New York şi a ajuns milionar în Silicon Valley. Cristian Gheorghe a imigrat în SUA înainte de Revoluţie, când avea 23 de ani, fără să cunoască limba engleză şi fără să aibă prea multe perspective pe tărâmul făgăduinţei. A lucrat mai întâi ca şofer de limuzină, iar câţiva ani mai târziu a fondat compania Tidemark, devenind milionar în dolari.

ZF – Kaufland: Magazinul de pe terenul fostei fabrici de bere Griviţa va fi deschis la începutul lui 2016. Grupul german Kaufland, care deţine în România o reţea de peste 90 de magazine cu vânzări anuale de peste 1,5 miliarde de euro, va deschide la începutul anului 2016 un magazin pe o parte din terenul fostei fabrici de bere Griviţa din Bucureşti, a cărei demolare a început în urmă cu câteva zile. „Vă confirmăm începerea lucrărilor de demolare la fosta fabrică de bere Griviţa din Bucureşti. După informaţiile actuale, lucrările la magazinul Kaufland Crângaşi vor fi demarate în anul 2015, iar suprafaţa de vânzare a magazinului va fi de peste 4.000 de metri pătraţi. Formatul va fi unul standard, care va cuprinde şi o galerie de spaţii comerciale ale altor parteneri. În funcţie de evoluţia lucrărilor, magazinul este preconizat să îşi deschidă porţile către clienţi la începutul anului 2016”, au precizat pentru ZF reprezentanţii Kaufland.

Capital: Cel mai prost an în construcția de autostrăzi. După 230 de kilometri de autostradă inaugurați în ultimii doi ani, în 2014 se vor putea vedea rezultatele mult-lăudate de actualii guvernanți – nici măcar 50 de kilometri finalizați. Nici acum, când am intrat deja în cel de-al doilea trimestru al anului, autoritățile nu știu câți kilometri de autostradă vor fi inaugurați în acest an. Ministrul transporturilor, Dan Șova, spune că mai are nevoie de două-trei luni pentru a putea oferi mai multe date referitoare la finalizarea lucrărilor de construcție de autostrăzi, recunoscând însă că „nu vor fi atât de mulți kilometri ca anul trecut“.

Adevărul: Statul va putea schimba regulile de atribuire a contractelor de achiziţii publice. O directivă europeană va intra curând în vigoare. La începutul lui 2014 au fost adoptate trei noi directive în domediul achiziţiilor publice şi al concesiunilor. Acestea urmează să intre în vigoare în a doua parte a acestei luni, statele membre ale Uniunii Europene având la dispoziţie doi ani pentru a transpune acest pachet în legislaţia naţională, arată avocatul Alina Stancu Bîrsan.

România liberă: Cât și unde au vândut firmele de asigurare anul trecut. Primele zece companii de profil din România au acaparat peste 80% din primele brute subscrise anul trecut. Asigurările de viaţă au suferit cel mai important declin de la debutul crizei până în prezent trăgând piaţa la un nivel similar cu cel din 2012. Teritorial, primele brute subscrise în 2013 sunt împărţite astfel: aproape 47,6% a revenit Regiunii Bucureşti-Ilfov şi 49,9% – celorlalte 40 de judeţe care alcătuiesc România, respectiv 2,5% în afara graniţelor ţării. Din punctul de vedere al volumului de prime brute subscrise, raportând cifrele anului 2013 la cele din 2012, identificăm o creştere de 12,5% la nivelul Regiunii Bucureşti-Ilfov, respectiv o scădere de 6,5% în ceea ce priveşte afacerile derulate de asigurători în cele 40 de judeţe din componența României.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...