5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 09.07.2012

Economica.net
09 07. 2012
ziare_3_10774100_07040400_36872500

ZF: Topul celor mai profitabili angajaţi din economie. Cei mai profitabili angajaţi din economie în 2011 au fost cei ai OMV Petrom Gas, fiecare aducând com­pa­niei un profit net de 722.000 de euro, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Registrul Comerţului. Analiza mai arată că în domenii precum petrol şi gaze, comerţ cu energie şi al tutunului au fost înregistrate cele mai mari profituri per angajat. Astfel, fiecare salariat al OMV Petrom Gas, Alpiq RomEnergie şi British American Tobacco i-a adus companiei pentru care lucrează câte un profit net cuprins între 250.000 şi 722.000 de euro în 2011.

Capital: Magnatul Țiriac își vinde spațiile comerciale cu chiriași cu tot. Dacă la vânzările de apartamente nu a uimit piaţa, holdingul Țiriac a reuşit să facă rost mai uşor de cash vânzând ieftin spațiile de showroom ale propriilor mașini. Piaţa imobiliară îşi va reveni cu siguranţă în 2012, când vânzările de apartamente normale „îşi vor da drumul“. Declaraţia a fost făcută în martie 2011 și aparţine omului de afaceri Ion Ţiriac. Acesta mai aprecia, la vremea respectivă, că preţul pe metru pătrat al unui apartament nou în Capitală se situa între 800 şi 1.000 euro.

Adevărul: Bucureşteni milionari în euro din chirii. Un proprietar din sectorul 2 al Capitalei a devenit anul trecut milionar în euro, încasând venituri din chirii de peste 2,2 milioane de euro. Cel mai mare venit obţinut în 2011 din chirii de o persoană fizică din Capitală a fost de 2,2 milioane de euro, potrivit datelor obţinute de „Forbes România” de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a Municipiului Bucureşti. Astfel, bucureşteanul din sectorul 2 a încasat lunar câte 183.000 de euro din chirii.

EVZ: Incubator de afaceri pentru 50 de tineri antreprenori. Cei care vor să participe la prima ediţie a programului StartUp România trebuie să trimită aplicaţiile până miercuri. Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani care au o idee bună de afaceri au şanse să-şi vadă visul cu ochii anul viitor. Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) a lansat, săptămâna trecută, programul StartUp România, în cadrul căruia se organizează un concurs de idei de business, pentru a fi selectate 50 de proiecte care vor fi sprijinite. În ce constă ajutorul? Timp de şase luni, tinerii selectaţi se vor afla într-o perioadă numită „preincubare”, timp în care patronatul le va oferi gratuit un spaţiu în care să studieze, consiliere financiară, juridică, administrativă, strategică, PR.

România liberă: Salariile bugetarilor, restituite retroactiv în august. Dacă problema resurselor necesare reîntregirii salariilor în sectorul de stat a fost rezolvată simplu, prin majorarea deficitului bugetar, Guvernul are alte două hopuri de trecut: avizul FMI şi respectarea legii responsabilităţii fiscale. Majorarea salariilor bugetarilor cu 8% din iunie 2012, măsură promisă anterior de Guvernul Ponta, va fi stabilită la finele lunii iulie-începutul lunii august, după discuţii cu FMI, potrivit declaraţiilor făcute zilele trecute de ministrul Finan­ţelor Publice, Florin Georgescu.