5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 10.04.2014

Economica.net
10 04. 2014
ziare_35223000_29633000

Capital: Ministerul de Finanţe publică statistici false şi ascunde stimulente pentru bugetari de 785 milioane lei. Execuţia bugetului pe 2013 ascunde o surpriză de proporţii. Atât la capitolul de venituri, cât şi la cel de cheltuieli nu sunt incluse sume semnificative care reprezintă fondul de stimulente pentru bugetari. Cu un simplu click pe comentariile angajaţilor din Finanţe la cheltuielile de personal (după cum se poate vedea în captura publicată mai jos) se observă că în execuţia bugetului de anul trecut nu au fost adăugate, implicit au fost neînregistrate, cheltuieli de 785 milioane lei.

Bursa: Elveţienii de la Mineco au cale liberă la privatizarea Moldomin. RTZ Partners, administratorul judiciar al Moldomin, a câştigat procesul intentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), ne-a declarat Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul companiei de insolvenţă. Domnia sa ne-a precizat pentru Bursa: „ANAF a solicitat înscrierea la masa credală pentru creanţe de circa 50 de milioane de euro de la societatea de stat Moldomin, dintre care aproape 40 de milioane de euro sunt penalităţi şi majorări. Procesul dintre Moldomin SA şi ANAF, demarat în 2011, a vizat modul în care RTZ Partners a gestionat procesul de privatizare, precum şi modul în care a fost condusă procedura de valorificare. Acum avem o sentinţă irevocabilă în favoarea Moldomin şi putem perfecta contractul de vânzare-cumpărare a terenurilor societăţii, iar câştigătorul licitaţiei (n.r. Mineco AG), îşi poate intra în drepturi”. Moldomin SA din judeţul Caraş – Severin deţine circa o treime din rezervele de cupru ale ţării noastre.  Potrivit contestaţiei ANAF, RTZ Partners a modificat, în iunie 2011, caietul de sarcini întocmit iniţial pentru vânzarea terenurilor societăţii şi ar fi facilitat transferul licenţei de exploatare către compania elveţiană Mineco AG. Instanţa a constatat, în două rânduri, că procedura de valorificare s-a derulat în mod legal, corect şi transparent, respingând în integralitate pretenţiile ANAF, a mai declarat Zăvăleanu pentru Bursa.

ZF: Toţi constructorii sunt în alertă. CNADNR licitează anul acesta autostrăzi de 3,8 mld. euro.  Compania Naţională de Auto­străzi şi Drumuri Naţionale din Ro­mâ­nia (CNADNR) va licita anul aces­ta contracte de construire a 375 de kilometri de autostrăzi, care vor costa 3,8 mld. euro, potrivit unei analize a ZF pe baza unor date prezentate de ministrul transporturilor Dan Şova. Pe o piaţă a construcţiilor ce a scăzut cu 40% pe timp de criză, lansarea unor licitaţii pentru construirea a 375 de kilometri de autostrăzi anul acesta ar putea fi o gură de oxigen. Reprezentanţii constructorilor spun că este o veste bună, însă efectul în piaţă se va vedea abia începând de anul viitor şi doar dacă investiţiile nu vor fi abandonate, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori.

Adevărul: Start în afaceri cu bani de la stat. Cum puteţi obţine ajutoare de minimis pentru a demara un proiect de business. Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START – este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism (DIMMMAT), prin Directia Implementare Programe pentru IMM (DIMMMAT-DIPIMM).

ZF: Continental se aliază cu Daimler pentru şcoli profesionale în România. Giganţii germani Continental şi Daimler, prin diviziile lor din industria automotive, s-au aliat pe piaţa locală în realizarea de programe pentru şcoli profesionale, întrucât contribuţia guvernelor din ultimii ani este aproape nulă în acest domeniu. România a fost prinsă în situaţia în care nu „produce“ suficientă forţă de muncă specializată în domeniul industrial, în timp ce investitorii extind investiţiile în unităţile de producţie din România.

Gândul: Şova visează că vor fi construiţi 300 de kilometri de autostradă pe an până în 2020. România va construi anual, în medie, până în anul 2020 aproximativ 300 de kilometri, faţă de o medie de 20 de kilometri pe an în ultimii 25 de ani. Astfel, România va avea, până în 2020, nu mai puţin de 2.440 de kilometri de autostrăzi, reiese din datele prezentate marţi de ministrul Transporturilor, Dan Şova. Spre comparaţie, Nicolae Ceauşescu voia să construiască 3.200 de kilometri de autostrăzi, dar până la Revoluţie a reuşit să finalizeze doar 113 kilometri, 96 de kilometri pe ruta Bucureşti-Piteşti, respectiv 17 kilometri pe ruta Feteşti-Cernavodă.