5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 10.07.2015

Băncile româneşti cu capital elen ar putea deveni o singură entitate, spun specialişti din BNR - Cât mai durează prețurile reduse la petrol - Dolarul e rege - Concert pentru bani și orchestră – Afacerile din spatele Festivalului Enescu. Citeşte pe larg revista presei din 10 iulie 2015.
Economica.net - vin, 10 iul. 2015, 05:10
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 10.07.2015

Băncile româneşti cu capital elen ar putea deveni o singură entitate, spun specialişti din BNR – Bursa. Cele patru bănci româneşti cu capital grecesc s-ar transforma într-o singură entitate, în cazul în care acţionarii lor ar fuziona, ne-au explicat specialişti din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR). Afirmaţia vine ca urmare a unor declaraţii făcute de unii oficiali europeni şi preluate de Reuters, potrivit cărora o parte din cele mai mari bănci greceşti ar putea fi închise şi fuzionate cu alte instituţii financiare mai puternice, mişcarea urmând să fie parte a unei restructurări a sectorului bancar, ulterioară oricărui plan economic de salvare a ţării.

Cât mai durează prețurile reduse la petrol – adevărul financiar. Prețul petrolului a scăzut sub 51 de dolari pe baril, ieftinire cu 12% față de începutul săptămânii trecute. Influența factorilor care au provocat căderea abruptă a cotațiilor țițeiului este de durată, ceea ce însemnă că prețurile vor fi reduse pe durata întregului sezon estival.

Economiile în dolari, de şase ori mai profitabile decât cele în lei – ZF. Un depozit de 2.100 de dolari (8.000 de lei la cursul din ianuarie) constituit în prima lună a anului, a adus un câştig din dobândă de doar 15 dolari (60 de lei) până în prezent, însă aprecierea monedei americane, de 8% în intervalul ianuarie-iunie, a adus în buzunarul deponentului încă 500 de lei.

Cu sau fără greci, creditarea din sistemul bancar român nu își revine – Capital. Piețele de capital și cele financiare sunt în stand-by pentru a afla ce decizie iau grecii la referendum. Piețele de la noi însă au probleme și fără «ajutorul» grecilor, atât în zona bursei de valori, cât și în cea a sistemului bancar.

Concert pentru bani și orchestră – Afacerile din spatele Festivalului Enescu – adevărul financiar.

Online-ul a ajuns pe lista de planuri a tuturor reţelelor de supermarketuri şi hipermarketuri – ZF. Comerţul online se află pe lista de planuri a tuturor jucătorilor din domeniul alimentar, unii făcând deja paşi în acest sens pe o piaţă evaluată astăzi la 100-200 mil. euro, dar cu potenţial uriaş de creştere. Astfel, belgienii de la Mega Image vor să deschidă un al doilea drive store, iar lanţul de hipermarketuri Cora a anunţat că în acest an prioritatea este dezvoltarea serviciului online mai degrabă decât deschiderea de magazine noi.

Nivelul prețurilor pe produse și servicii – România în context european și implicațiile salariale – cursdeguvernare.ro.

Care sunt judetele codase la afacerile IMM – startupcafe.ro.

Evoluţia numărului de absolvenţi de bacalaureat şi a ratei de promovare la examenul de bacalaureat în ultimul deceniu – ZF.

Te-ar mai putea interesa și
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci când deficitul bugetului consolidat va coborî sub 5% din PIB, adică......
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...