5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 10.09.2013

Economica.net
10 09. 2013
ziare_3_10774100_07040400

Capital: România de sub ape. Prima hartă a inundaţiilor. Locuitorii din doar şapte judeţe se pot bucura că sunt feriţi aproape complet de calamitate, conform hărţii riscurilor de inundaţii realizată de Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor. Douăsprezece din cele patruzeci de judeţe ale României prezintă un risc ridicat şi foarte ridicat de inundaţii, arată o hartă realizată de Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor şi obţinută în premieră de Capital. În fapt, cu excepţia a şapte judeţe, majoritatea din centrul ţării, întreaga Românie este expusă la inundaţii. „Teoretic, toate luncile râurilor sunt expuse inundaţiilor. Principalele cauze pentru care aceste zone sunt inundate se includ precipitaţiile, viiturile şi capacitatea de transport a albiilor minore. Inundaţiile reprezintă, aşadar, un risc cu o frecvenţă ridicată în România“, spune Nicoleta Radu-Neacşu, noul director al Poolului.

ZF: La ce preţ se va închide oferta Nuclearelectrica şi cum ar putea evolua acţiunile după intrarea la tranzacţionare.  Majoritatea analiştilor estimează că oferta Nuclearelectrica se va închide la un preţ apro­piat de minimul intervalului de subscriere (11,2 – 15 lei/acţiune), însă estimările lor privind evo­luţia preţului după intrarea acţiunilor la tranzacţionare diferă. Preţul final al ofertei se stabileşte pe baza subscrierilor investitorilor instituţionali, iar estimările publicate de analişti indică un preţ între 11,2 lei şi 12 lei.

Capital: STATUL VREA SĂ MANIPULEZE PREȚUL şi tranzacţiile cu terenuri agricole. Legea menită să-i protejeze pe români în faţa străinilor care începând de anul viitor, vor putea cumpăra terenuri agricole în ţara noastră, îi dezavantajează, în realitate, pe români şi introduce numeroase abuzuri împotriva dreptului de proprietate. Proiectul Legii privind vânzarea – cumpărarea terenurilor agricole  de către persoane fizice, iniţiat de Ministerul Agriculturii pentru a contracara „asaltul“ străinilor asupra terenurilor din România începând din 2014, este prost conceput, astfel încât efectele aplicării ei vor fi exact opuse celor scontate.

ZF: Cine sunt gardienii pieţei de 17 mld. euro a achiziţiilor publice din România.  Trei structuri publice monitorizează proceduri care anul trecut au atins o valoare totală de 17 miliarde de euro în sistemul de achiziţii publice – sistem care de-a lungul vremii a provocat numeroase controverse din cauza înţelegerilor dintre părţi care păgubesc major bugetul public şi care, anul trecut, au condus chiar la blocarea programelor cu fonduri europene de care beneficiază România. Autorităţile publice (contractante) au cheltuit în 2012 suma totală de 17 miliarde de euro cu achiziţiile publice, reprezentând o creştere de 70% faţă de anii anteriori. Suma reprezintă cel mai important volum de cheltuieli desfăşurate de autorităţile publice, potrivit unor date ale Institutului pentru Politici Publice (IPP).

România liberă: Cât va costa la pompă conflictul din Siria. Preţul petrolului Brent, etalon pentru Europa, a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit din primăvara anului trecut. Economiştii români sunt calmi, spun că aceasta nu este o fericire, însă că am mai trecut prin astfel de momente. Preţul petrolului a urcat puternic pe piaţa SUA, cu 2%, la 110,5 dolari pe baril, maximul ultimilor doi ani, ulterior unor declaraţii ale preşedintelelui rus Vladimir Putin, făcute zilele trecute la summit-ul G20 de la Sankt Petersburg, conform cărora Rusia va sprijini Siria dacă va fi atacată, potrivit Bloomberg.