5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 12.06.2014

Raiffeisen vrea să cumpere Millenium Bank, cine moşteneşte imperiul lui Ilie Vonica şi despre bugetul Uniunii Europene pe anul viitor. Citeşte pe larg revista presei din 12 iunie 2014
Economica.net - joi, 12 iun. 2014, 05:28
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 12.06.2014

Bursa: Raiffeisen vrea să cumpere Millenium Bank. Millennium Bank România ar putea să fie achiziţionată de către Raiffeisen Bank, ne-au declarat surse bancare. Potrivit acestora, Millennium BCP aşteaptă, până la sfârşitul acestei luni, oferte de cumpărare pentru subsidiara din ţara noastră, cel mai interesat candidat fiind, până în prezent, Raiffeisen.

Hotnews – Bugetul UE 2015: Reducere de personal, majorari la creditele de angajament si la cele de plata. Comisia Europeana a aprobat proiectul de buget al UE pentru 2015, care prevede o reducere suplimentara de 1% a personalului, precum si o majorare cu 2,1% a creditelor de angajament si cu 1,4% a celor de plata, din cauza inflatiei, a informat miercuri executivul comunitar. Astfel, creditele de angajament vor ajunge la 145,6 miliarde de euro, iar cele de plata la 142,1 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestor angajamente vizeaza proiecte viitoare care sa sporeasca puterea economica a Europei, in timp ce aproximativ 40% din plati acopera proiectele finantate de UE in perioada financiara 2007-2013, a mentionat sursa citata.

ZF: Cum a devenit proiectul „CEO privat la stat“ un alibi pentru politicieni să-şi pună „acoliţii“ la şefia companiilor de stat – cazul Ministerului. Deşi a avut un contract de 200.000 de euro cu PwC, George Butunoiu şi avocaţii D&B David şi Baias pentru selecţia de manageri privaţi pentru companii precum Tarom, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti sau CFR Marfă, Ministerul Transporturilor a început în ultima perioadă să facă schimbări de management pe cont propriu aproape săptămânal, iar pe lista noilor şefi se află nu doar persoane care au sau au avut activitate politică în cadrul partidului aflat la guvernare, ci şi care nu au experienţă care să corespundă cu profilul profesional impus prin lege pentru managerii privaţi. Explicaţii privind schimbările nu au venit însă din partea Ministerului Transporturilor. Transporturilor

Capital: Cine moşteneşte imperiul lui Ilie Vonica. Medicul sibian Ilie Vonica (59 de ani), care s-a sinucis săptămâna trecută, a lăsat în urma sa un conglomerat farmaceutic evaluat la 160 mil. euro, construit în decursul a 22 de ani. Menită să preia frâiele afacerii dezvoltate de tatăl său, Andreea Loredana Vonica (30 de ani) a devenit prematur stâlpul unui gigant farmaceutic aflat într-un moment de cumpănă. Doctor în farmacie, fiica lui Ilie Vonica a evoluat treptat în cadrul Polisano, de la operator calculator, între anii 2002-2007, la farmacist, între 2007 şi 2010, iar de trei ani este farmacist specialist. A absolvit în 2007 Facultatea de Farmacie din Cluj-Napoca şi a urmat două cursuri de master în managementul dezvoltării afacerilor şi în studiul şi analiza medicamentului. În perioada studiilor doctorale a fost bursieră a programului Erasmus şi a studiat în Lyon, Franţa. Este membră a Colegiului Farmaciştilor din România din 2008.

Adevărul: Piaţa aerului condiţionat, poluată de instalaţiile vechi. O directivă europeană le interzice, dar în magazine încă se mai găsesc. Mai mult de jumătate dintre aparatele de climatizare sunt depăşite, funcţionează cu substanţe toxice şi au consumuri prea mari de energie. O directivă europeană le interzice, dar în magazine încă se mai comercializează. Conform Directivei ERP 2009/125, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2013, aparatele cu compresor tip ON/OFF sunt interzise de la comercializare, dar şi acum încă se mai comercializează astfel de instalaţii vechi, care au un consum energetic de câteva ori mai mare decât cele noi.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...