5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 12.12.2012

Economica.net
12 12. 2012
ziare__revista_40052100

ZF: Cum au supravieţuit crizei cei mai mari 50 de capitalişti români. Creează peste 110.000 de locuri de muncă, conduc afaceri cumulate de peste 7,5 miliarde de euro şi continuă să investească în România într-o perioadă în care unele multinaţionale decid să închidă fabricile şi pleacă în ţări cu forţă de muncă mai ieftină. Marii capitalişti români au fost puternic afectaţi de scăderea consumului, dar nu au renunţat la investiţii, preferând mai degrabă să îşi dezvolte afacerile decât să ajungă la profiturile-record din perioada de boom. Deşi nu crede că perioada de criză a trecut şi cu atât mai mult nici într-o revenire spectaculoasă a consumului, Raul Ciurtin, preşedintele şi directorul general al producătorului de lactate Albalact, se gândeşte în continuare la extinderi de portofoliu şi la noi investiţii.

Capital: Cel mai mare proces colectiv câştigat de clienţii Volksbank. Banca ar trebui să schimbe contractele a peste 300 de oameni. Judecătoria sectorului 2 a constatat caracterul abuziv al clauzelor referitoare la deja celebrul comision de risc şi la modificarea unilaterală a dobânzii. Banca va face recurs. Aproximativ 300 de clienţi ai Volksbank, reprezentaţi de avocatul Gheorghe Piperea, au câştigat, în primă instanţă, procesul pe care l-au intentat băncii. Instituţia de credit are la dispoziţie încă două căi de recurs. De altfel, reprezentanţii băncii ne-au declarat că vor apela la recurs. Instanţa a decis că anumite clauze contractuale, adică cele referitoare la comisionul de risc şi la majorarea unilaterlkaă a dobânzii sunt abuzive.

Adevărul: Exportăm animale vii şi importăm carne. Importurile de mâncare au ajuns la maximul ultimilor cinci ani. În primele 10 luni din 2012, alimentele şi băuturile cumpărate de România din afara graniţelor au însumat 3,35 miliarde de euro. Agricultura rudimentară este principala cauză a dependenţei noastre de importuri. Pentru o ţară ca România, despre care se spune că ar fi „eminamente agrară“, importurile de alimente, băuturi şi (mai ales) produse agroalimentare procesate ar putea fi un motiv de îngrijorare, dacă nu chiar de ruşine. Şi totuşi, în ultimii ani aceste importuri au crescut vertiginos, inclusiv în 2011 – considerat ca fiind cel mai bun an agricol de după Revoluţie, iar în primele 10 luni din 2012 am ajuns la un nou maxim, după cum reiese din datele centralizate la INS.

ZF: Emerson a angajat 600 de oameni la Cluj şi continuă recrutările. Grupul american Emerson, care deţine pe piaţa locală capacităţi de producţie în parcul industrial Tetarom II din Cluj, a derulat în acest an o campanie de recrutare în urma căreia au fost angajaţi în jur de 600 de oameni. Astfel, americanii au ajuns la 1.500 de angajaţi, după şapte ani de la intrarea pe piaţa locală.

Capital: Cum le răspunde vicepreşedintele eMAG celor care afirmă că preţurile sunt crescute înainte de Black Friday. Cel mai întâlnit mit despre Black Friday este acela că preţurile sunt crescute înainte. „Să creşti preţurile înainte e o nebunie, pentru că nu mai vinzi nimic. Nu poţi să-ţi omori vânzările cu două luni înainte pentru ziua de Black Friday. În această zi îţi faci imagine. Dacă alergi după doi iepuri n-o să prinzi niciunul. Dacă vroiam şi profit, şi imagine, nu obţineam absolut nimic“, consideră Apostolescu.