5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 14.12.2012

Economica.net
14 12. 2012
ziare_3_10774100_07040400_36872500

ZF: Ce companii au înjumătăţit banii investitorilor de pe bursă. Industria a fost printre sectoarele de care investitorii ar fi fost mai bine să se ferească în acest an pe bursă, având în vedere că unele companii din acest sector au pierdut pe bursă mai mult de 50% din banii investitorilor. Şi mai dramatic este că unele dintre aceste companii au avut scăderi similare şi în 2011, astfel că cine le-ar fi păstrat la începutul anului în portofoliu sperând la o revenire a lor ar fi pierdut şi mai mult.

Incomemagazine: Românul cu cea mai bună idee de afacere din Europa. Dan Croitoru s-a gândit să creeze un produs adresat companiilor, care constă în realizarea profilului on-line într-un mod cât mai obiectiv. „Activităţile, acţiunile pe care un utilizator le realizează on-line determină profilul, imaginea pe care o are pe Internet. De exemplu, prin contribuţiile aduse unei publicaţii on-line, competiţii on-line sau alte reuşite care pot fi cuantificate şi agregate pe baza informaţiilor disponibile pe Internet, un utilizator poate avea în mod automat CV-ul electronic. Diferenţa majoră constă în faptul că CV-ul electronic nu poate fi modificat în mod direct, cu informaţii false, care dau bine pentru angajator, cum se întâmplă în cazul CV-ului clasic. Varianta electronică se actualizează automat pe baza reuşitelor şi a experienţelor avute online”, explică Dan Croitoru.

Capital: Suntem aproape de cea mai scumpă autostradă din România: Va costa 27 de milioane de euro/km. Lucrările la Autostrada Sibiu – Piteşti încep în 2013, dacă Comisia Europeană aprobă introducerea acestui tronson, care va necesita investiţii importante, în programul de finanţare europeană, a declarat Mircea Pop, director general la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

ZF: Averea parlamentarilor de Bucureşti: salariu mediu de 2.000 euro pe lună, plasamente de sute de mii de euro, apartamente şi case de vacanţă. Cei 40 de deputaţi şi senatori aleşi în colegiile uninominale din Capitală au avut în 2011 venituri cumulate de 4,1 milioane de euro, conturi bancare şi investiţii de 140 milioane de euro şi terenuri intravilane, agricole sau suprafeţe de pădure, dar şi câteva zeci de apartamente, cele mai multe în Bucureşti sau în Ilfov, arată o analiză a ZF făcută pe baza informaţiilor disponibile în declaraţiile de avere ale candidaţilor pentru alegerile legislative din acest an.

Gazeta de Sud: Ford a încasat 37 de milioane de euro ajutor de stat. După ce într-o perioadă statul român sistase ajutorul de stat către Ford, plăţile au fost reluate, după ce s-au şi văzut investiţiile. Aflaţi exclusiv din GdS câţi bani urmează să fie plătiţi anul viitor din vistieria Ministerului Finanţelor în conturile Ford România. Până la acestă dată, producătorul auto din Craiova a primit de la statul român un ajutor de stat în valoare totală de aproape 37 de milioane de euro (aproximativ 167 de milioane de lei), plătiţi în două tranşe către Ford România. La solicitarea GdS, Ministerul Finanţelor Publice ne-a informat, zilele trecute, că prin OUG nr. 5/2012, care a modificat OUG nr. 109/2008 privind acordarea ajutorului de stat către Ford România s-a stabilit plata unui ajutor de stat către producătorul auto din Bănie de până la 75 de milioane de euro, cu mult diminuat faţă de valoarea ajutorului de stat promis iniţial americanilor de la Ford.