5 stiri business pe care nu trebuie sa le ratezi în aceasta dimineata – 15.02.2012

Economica.net
15 02. 2012

Capital: Cu cât a crescut economia anul trecut şi ce înseamnă asta pentru omul de pe stradă? INS publică astăzi datele privind evoluţia PIB în 2011. O creştere apropiată de 2,5% sau chiar mai mare nu ar mai mira pe nimeni. Rămân însă două întrebări: ce efecte a avut creşterea economică în România reală şi ce urmează în 2012 după un an peste aşteptări? Cauzele acestei creşteri peste aşteptări le explică economistul Lucian Isar. “Surpriza economică în 2011 este datorată unui an agricol excepţional şi unei corecţii tehnice datorită căderii masive din anii anteriori”, spune Isar care subliniază însă că avansul din 2011 nu a fost unul “ care să genereze noi locuri de muncă”.

Adevărul: Străinătatea nu mai este o „afacere“. Valoarea transferurilor efectuate de românii care muncesc peste graniţă a coborât în 2011 la minimul ultimilor şapte ani. Stranierii au trimis anul trecut în România 3,6 miliarde de euro. Creşterea şomajului în ţările cu largi comunităţi de români se resimte tot mai acut în bugetul familiilor din ţară care primesc bani de la rudele plecate la muncă peste hotare. Dacă în urmă cu doi-trei ani un loc de muncă în străinătate reprezenta o afacere bună, acum situaţia s-a schimbat.  

ZF: Statistica anunţă astăzi PIB-ul din 2011. Vom afla cât de mult a recuperat economia. Încetinirea creşterii economice din ultimul trimestru al anului trecut este certă. Important este dacă această frânare va continua în 2012. Institutul Naţional de Statistică ar trebui să anunţe astăzi, la ora zece, datele provizorii privind creşterea economică din ultimul trimestru de anul trecut şi pentru întregul an 2011. Pe parcursul anului trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a fost un indicator extrem de urmărit atât de finanţişti, oameni de afaceri şi politicienii, cât şi de populaţie. După doi ani de recesiune, în care s-a prăbuşit cu circa 9%, economia a recuperat în 2011 în jur de 2,5%, împinsă puternic de la spate de agricultură.

Gândul: Localitatea spaniolă care sfidează zona euro. Comunitatea dintr-o localitate spaniolă situată la 130 de kilometri de Madrid a decis să renunţe la euro, monedă introdusă în 2002, şi să revină la pesetă, comercianţii constatând că mulţi vecini au păstrat bancnotele vechi în eventualitatea că „euro dă greş”. Circa o treime dintre cei 2.500 de rezidenţi ai satului Villamayor de Santiago au rămas fără locuri de muncă. Preţurile alimentelor de bază au crescut cu circa 43% în ultimii zece ani, iar Spania, la fel ca multe state din zona euro, se confruntă cu o acută criză a datoriilor de stat. Unele voci sugerează chiar că statul s-ar putea vedea nevoit să apeleze la sprijin financiar extern.

EVZ: Ce casă aproape de Bucureşti poţi lua cu 100.000 euro. Criza a însemnat aur curat pentru cei care pot şi vor să-şi cumpere o locuinţă pe pământ. Cu această sumă, în 2008, îţi luai apartament de două camere în Capitală. Acum, găseşti uşor o vilă. Cine poate face rost de 100.000 de euro pentru a-şi cumpăra astăzi o casă lângă Bucureşti are infinit mai multe opţiuni decât avea în 2008. Atunci, acesta era preţul unui apartament de două camere într-un bloc comunist situat într-o zonă cel mult acceptabilă.