5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 16.04.2013
ZF: Romaqua produce de trei ori mai multă apă minerală decât Coca-Cola. Romaqua Group, producătorul apei Borsec, realizează 38% din producţia totală de apă minerală din România, de trei ori mai mult faţă de principalul competitor Coca-Cola HBC România, producătorul mărcii Dorna, potrivit datelor furnizate de Mihail Ianăş, directorul executiv al Patronatului Apelor Minerale (APEMIN).
Capital: Care este cel mai ieftin magazin din România. Peste 60% din veniturile românilor ajung în hipermarketuri. Atât în oraşele mari, cât şi în cele medii, Kaufland continuă să fie perceput de consumatorii români ca fiind magazinul cu cele mai mici preţuri, potrivit Nielsen România. Următoarele pe lista lanţurilor de retail cu cele mai mici preţuri sunt Carrefour şi Auchan. În Bucureşti, “lupta” pentru a cuceri această percepţie este una „dură” – se arată în studiul anual Nielsen Shopper Trends 2012-2013 -, cu cele mai multe magazine de tip hipermarket care au scoruri similare.
Adevărul: INFOGRAFIE Coşul zilnic este cel mai scump în judeţele sărace. Pentru aprovizionarea cu alimentele de bază, locuitorii din zonele cu şomaj maxim şi salarii minime sunt nevoiţi să cheltuiască mai mulţi bani decât cei din perimetrele dezvoltate ale ţării. Preţurile alimentelor de bază, cum sunt cartofii, fasolea, carnea, laptele sau ouăle, oscilează de la judeţ la judeţ şi, poate, vă aşteptaţi ca aceste produse să fie sensibil mai ieftine în zonele sărace. Statisticile oficiale contrazic însă o astfel de aşteptare şi arată că, dimpotrivă, cele mai scumpe alimente din coşul de bază se regăsesc tocmai în judeţele sărace, în care şomajul este mare şi, în acelaşi timp, salariile sunt mici.
România liberă: Veştile bune ale Guvernului pe care economia nu le simte. În plină epocă a veştilor proaste venite dinspre economie, Guvernul ne asigură că lucrurile merg bine. Oamenii de afaceri nu văd însă tot acest bine din jurul lor şi adaugă actualul Guvern pe lista celor care le-au înşelat speranţele. Economia se află pe calea cea bună, veniturile bugetare sunt în creştere, sunt într-adevăr doar nişte mici probleme cu niscaiva firme ce intră în insolvenţă mai degrabă pentru a scăpa de plata taxelor decât pentru că nu găsesc calea spre prosperitatea economică, susţin în mai multe intervenţii publice recente atât premierul Victor Ponta, cât şi conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), responsabilă de veniturile bugetului de stat.
ZF: Aveţi investiţii în aur? Aţi pierdut 11% în două zile. Românii care au cumpărat în ultimii ani aur cu kilogramele pentru a beneficia de creşterile importante ale preţului metalului preţios sau pentru a se pune la adăpost de criză s-au trezit că au pierdut peste 11% în ultimele două zile după ce investitorii au vândut aur în panică pe bursele internaţionale de mărfuri. „Uneori, în perioade de panică puternică ce are la bază o criză de lichiditate, aurul este părăsit, la fel ca acţiunile şi mărfurile, iar investitorii se refugiază în valute lichide, precum dolarul, şi stabile, yenul şi francul“, spune Cristian Cochintu, analist la Admiral Markets, o filială a unui grup estonian specializat în servicii Forex. Căderea aurului a venit după ce Goldman Sachs, cea mai influentă bancă de investiţii din lume, şi-a sfătuit într-un raport clienţii să vândă aur, estimând că acesta va scădea cu 20% până la finele anului viitor.