5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 16.12.2013

Bursa operează cea mai mare schimbare a indicelui BET, primarii ezită să crească taxele locale şi pe ce judeţe se dă lupta între marii benzinari. Citeşte pe larg revista presei din 16 decembrie
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 06:06
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 16.12.2013

ZF: Bursa operează cea mai mare schimbare a indicelui BET. Se vor schimba şi strategiile investitorilor? Indicele bursier BET, principalul indice care măsoară performanţa Bursei de Valori Bucureşti (BVB), va fi modificat peste o săptămână, începând cu data de 23 decembrie, când Romgaz şi Nuclearelectrica vor intra în locul Biofarm şi al Băncii Carpatica. Mişcările din indicele BET sunt atent urmărite de investitori locali, care iau evoluţia lui drept reper pentru portofoliile lor. Acum, când băncile au redus dobânzile la depozite la 4-5%, investitorii îşi pun problema unde să-şi pună banii pentru a obţine câştiguri mai bune însă cu riscuri minime de a-i pierde. Investiţiile bursiere sunt tot mai tentante, iar mulţi investitori se uită în primul rând la acţiunile din indicele BET, adică acţiunile celor mai puternice companii listate pe bursa locală.

Adevărul: Primarii ezită să crească taxele locale. În ce oraşe vor fi majorate birurile în 2014 şi unde vor menţinute la acelaşi nivel. Chiar dacă au libertatea de a majora nelimitat impozitele pe case, terenuri şi maşini, cei mai mulţi edili ai municipiilor şi oraşelor au îngheţat aceste taxe pentru 2014. Puţinii care le-au crescut practică majorări de 5% până la 16%.

ZF: Pe ce judeţe se dă lupta între marii benzinari. Cea mai mare reţea de benzinării este controlată de Petrom şi este formată din 542 de staţii. Rompetrol este al doilea mare jucător din această piaţă, cu un total de 405 puncte de alimentare. Ruşii de la Lukoil deţin o reţea formată din 301 staţii, iar MOL România este prezent cu 143 de puncte de alimentare, potrivit datelor centralizate de ZF pe baza informaţiilor trimise de cele patru companii. Petrom are cea mai puternică prezenţă în Capitală, cu 60 de puncte de alimentare, urmat de ruşii de la Lukoil, cu 30 de staţii, de grupul MOL, cu 21 de benzinării şi kazahii de la Rompetrol care au 10 benzinării.

Capital: Amânarea accizei de 7 cenți, doar praf în ochi pentru transportatori. Industria transportului reprezintă circa 10% din PIB, dar acest lucru nu contează pentru Guvern, care doar se preface că ar dori limitarea sau amânarea majorărilor fiscale programate pentru 2014. Guvernul are nevoie de bani. Pentru buget. Acesta este lucrul cel mai important pentru autoritățile din țara noastră, care se concentrează aproape exclusiv asupra modalităților în care pot stoarce sume de la cei care plătesc deja cam toți banii care sunt apoi cheltuiți de stat. Așa s-a ajuns la acciza de 7 cenți pe litrul de combustibil, la indexarea accizelor cu rata inflației sau, mai recent, la amânarea până la un an a rambursării de impozite și TVA.

Agrointel: Ferma de melci, o afacere profitabilă. Un fermier moldovean vinde tone în Europa. În loc de sarmale și tradiționala friptură de porc, un moldovean își răsfață oaspeții de sărbători cu… melci, pe care îi crește în propria gospodărie. Vilen Cebotari (Ciubotaru) de la Peresecina, Orhei, și-a deschis acum câțiva ani o fermă de melci, iar acum 90 la sută din producție o livrează peste hotare. S-a inspirat din străinătate, unde a muncit, și tot acolo și-a făcut primul capital. L-a ajutat și Guvernul, prin programul PARE 1+1. Astfel, fermierul şi-a asigurat bunăstarea acasă, alături de familie.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...