5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 17.10.2013

Economica.net
17 10. 2013
ziar_55333956788_25756700

Capital: „Postul creditelor” mută băncile din Bucureşti. Criza are părţile ei bune, mai ales pentru oraşele mari din provincie. Băncile şi-ar putea muta aici o parte a activităţilor din Bucureşti, mai ales spre Ardeal. Raiffeisen a dat deja tonul, şi nu fără beneficii. Pe toată perioada de boom economic s-a vorbit intens despre faptul că băncile se concentrează prea mult asupra Bucureştiului, ignorând oraşele din provincie. De altfel, acest fapt este evident nu doar din distribuţia creditului (Capitala adună aproape o treime din soldul total al împrumuturilor), ci şi din concentrarea personalului în condiţiile în care aproape tot ce înseamnă operaţiune centralizată se face în sediul din Bucureşti. Apariţia crizei şi nevoia de eficientizare ar putea schimba radical această situaţie.

ZF – Înapoi la afaceri: Berceanu caută la bănci 10 mil. euro pentru hotelul Jiul din Craiova pe care vrea să-l renoveze.  Radu Berceanu (PDL), care s-a retras anul trecut din prima linie a politicii după ce timp de aproape 20 de ani a ocupat poziţii importante, inclusiv pe cea de ministru al transporturilor, se concentrează pe afacerile personale şi discută cu mai multe bănci o finanţare de 10 mil. euro pentru reconstrucţia hotelului de trei stele Jiul din Craiova, cel mai mare hotel din acest oraş, pe care îl controlează şi care a fost închis aproape un an. „Hotelul are 200 de chei (camere şi apartamente – n. red.), însă are camere mici fiindcă în anii ‘68-’75 aşa se construia. Rămăsese foarte mult în urmă, la standarde vechi. L-am închis în decembrie anul trecut pentru că hotelul nu mai producea, altfel îl mai ţineam“, spune Berceanu.

Adevărul: UE va interzice din nou României exporturile comunitare de porci. Din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare au fost tăiate şi fondurile necesare unor inspecţii care dovedeau că România nu mai e un focar de pestă porcină. În lipsa dovezilor, UE ne va interzice livrările intracomunitare de carne. „România nu va putea garanta lipsa pestei porcine şi nu va obţine în 2014 statutul de ţară oficial liberă de această boală. Noua decizie a Comisiei Europene, care permite comerţul cu carne de porc din toate fermele din România, va rămâne fără efecte pozitive întrucât nu se vor putea garanta cele solicitate“, se arată într-un document intern al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), obţinut de „Adevărul“.

Capital: Lista celor mai mari eşecuri imobiliare din România. Cele 30 de ansambluri rezidenţiale, nouă centre comerciale şi trei clădiri de birouri care au ajuns la insolvenţă sau faliment în ultimii cinci ani de criză au creat în contul băncilor finanţatoare o gaură de peste 1 mld. euro. Cea mai mare expunere pe acest portofoliu de „active toxice“ o au băncile cu capital austriac, circa 38%, urmate de finanţatorii greci, cu 31%, şi de cei ciprioţi, cu 5,3%.

ZF – Celebrul patron al clubului Inter Milano pune pe „hold“ eoliene de 200 mil. euro la Constanţa. Grupul petrolier Saras, un business de circa 12 miliarde de euro controlat de familia Moratti şi condus de Mas­simo Moratti, patronul până acum două zile al celebrului club de fotbal Inter­nazionale Milano, câştigătorul Ligii Campionilor în 2010, spune că a suspendat procesul pentru obţinerea autorizaţiei de înfiinţare a unui proiect eolian de circa 200 mil. euro, pe care voia să-l construiască în Constanţa. Motivul este modificarea schemei de sprijin pentru energia verde de la 1 iulie.