5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 19.07.2013

Fostul şef al McDonald’s a investit 2,4 milioane de euro într-un bloc din Bucureşti, o  firmă cu un singur angajat a avut venituri de aproape 5 milioane de euro într-un singur an. Citeşte pe larg revista presei din 18 iulie 2013
Economica.net - vin, 19 iul. 2013, 05:28
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 19.07.2013

ZF: Fostul şef al McDonald’s a investit 2,4 milioane de euro într-un bloc din Bucureşti.  Marian Alecu, românul care a condus timp de 13 ani afacerile locale ale gigantului american McDonald’s, a investit 2,4 milioane de euro într-un bloc de 62 de apartamente şi garsoniere din zona Lizeanu din Capitală. „Blocul este finalizat şi deja am vândut 14 din totalul de 62 de locuinţe. Există interes mare pentru proiect, însă nu toate cererile se şi finalizează cu vânzare.“ El adaugă că este optimist şi speră ca până la finalul acestui an să vândă tot. Aceasta nu este prima investiţie imobiliară a lui Alecu, el mai construind alături de fratele său imobile în Predeal şi Bucureşti încă din perioada când lucra la McDonald’s.

Capital: O firmă cu un singur angajat a avut venituri de aproape 5 milioane de euro într-un singur an. Trebuia să monteze POS-uri pentru Poşta Română. Este vorba despre Smart Telecom Solutions SRL Bucureşti, o firmă care are un singur angajat şi care, în 2012, a raportat venituri totale de 21.359.212 de lei (peste 4,7 milioane de euro). Obiectul de activitate este „Alte activităţi de servicii suport pentru intreprinderi” şi este controlată de Emmanouil Sorillos, cetăţean grec (90% din capital), potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Gândul: Scandalul identificării cumpărătorilor de cartele telefonice preplătite. Care sunt ţările din Europa în care îţi dai CNP-ul când cumperi o cartelă. Doi reprezentanţi PSD din Comisia pentru controlul Serviciului Român de Informaţii (SRI) susţin modificarea legislaţiei privind interceptările telefonice şi colectarea datelor personale, pentru a permite identificarea utilizatorilor de cartele telefonice preplătite. Scopul acestui demers, susţin iniţiatorii, ar fi prevenirea activităţilor care ţin de crima organizată şi de terorism, în condiţiile în care peste 10 milioane de români folosesc astfel de cartele, care în prezent nu permit identificarea directă a utilizatorilor. În prezent, convorbirile de pe cartele preplătite pot fi interceptate de autorităţi, însă identificarea utilizatorilor este anevoioasă.

România liberă:  Acord mai „soft” cu FMI. Următorul acord cu FMI, care va fi negociat până în toamna acestui an, va avea o valoare cuprinsă între 3 şi 5 miliarde euro. România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 miliarde euro şi 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare, a declarat premierul Victor Ponta, într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg, potrivit Mediafax. Premierul susţine că noul acord va ajuta România la reducerea costurilor de finanţare şi va sprijini moneda naţională.

Adevărul: BCR se răfuieşte cu Moody’s pentru că agenţia de evaluare i-a scăzut cu două trepte ratingul băncii pentru depozitele pe termen lung. Ratingul pentru depozitele pe termen lung al BCR a fost retrogradat miercuri de către Moody’s de la nivelul Ba1 la Ba3. În replică, Banca Comercială Română spune că Moody’s alocă ratinguri BCR pe baza informaţiilor publice, fără acces la date detaliate privind performanţa şi că decizia ţine cont mai degrabă de tendinţe economice, de piaţă şi financiare modificate semnificativ între timp.

Capital: Angajări în România: ofertă mare, salarii mici. Pe piața muncii, 2013 este un an extrem de previzibil. Un anumit sector domină autoritar angajările, un altul își adjudecă disponibilizările, iar candidații căutați fac parte, în proporție covârșitoare, din aceeași categorie socială.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...