5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 18.12.2012

Economica.net
18 12. 2012
ziare__revista_40052100

România liberă: De unde va tăia Guvernul un miliard de euro. Potrivit unei note prezentate recent de către Ministerul Finanţelor, urmează să fie reduse cheltuielile pentru bunuri şi servicii (cu 700 mil. lei), cele pentru programe cu finanţare rambursabilă (cu 1,9 mld. lei – sunt programele derulate pe baza unor împrumuturi acordate de instituţii financiare internaţionale şi în care România trebuie să asigure o parte din bani, spre exemplu împrumuturile luate de la BEI, BERD), cheltuielile de capital (sunt investiţiile – cu 1,2 mld. lei), precum şi subvenţiile (cu 400 mil. lei). În schimb, cheltuielile de personal ale instituţiilor publice vor creşte anul viitor cu 1,8 mld. lei, pentru reîntregirea salariilor bugetarilor. Salariile bugetarilor au fost majorate cu 8% în luna decembrie, pentru revenirea la nivelul din vara lui 2010, iar banii vor fi încasaţi în luna ianuarie.

ZF – Profi: Deschidem cel puţin 45 de magazine în 2013. Lanţul de magazine Profi, controlat de fondul polonez de investiţii Enterprise Investors, şi-a bugetat pentru anul viitor cel puţin 45 de deschideri de magazine, ceea ce ar apropia reţeaua de 200 de unităţi la nivel naţional. „Vom termina anul viitor cu 45 de magazine mai mult decât vom avea la finalul lui 2012. Continuăm să ne extindem agresiv nu doar anul viitor ci şi în anii care vor urma. O să şi închidem unităţi neperformante însă ritmul va fi mult mai lent decât cel al deschiderilor”, spune Pawel Musial, polonezul aflat la conducerea Profi.

EVZ: Cum să evite Poşta soarta Oltchim. Compania este o miză enormă prin reţeaua uriaşă de agenţii pe care o are. Rămâne de văzut cum va arăta licitaţia pentru privatizarea acesteia. Transformarea Poştei Române într- un hub regional, recâştigarea cotei de piaţă, este viitorul pe care Ministerul Comunicaţiilor (MCSI) îl întrevede companiei, după privatizare. Graba cu care Guvernul încearcă să vândă compania de stat poate însă bătea la ochi. Săptămâna trecută, MCSI a schimbat strategia de privatizare a Poştei prin intermediul unei hotărâri, fără măcar a trece proiectul prin dezbatere publică.

Capital: Jobul pentru care au aplicat aproape 14.000 de români. Vă vine să credeți sau nu, dar cel mai vânat job din România nu este nici unul de manager, nici unul care să fi promis un salariu de sute sau chiar mii de euro. Conform unor statistici furnizate de ejobs.ro pentru capital.ro, anunțul cu cel mai mare număr de aplicanți în 2012 a fost cel pentru un job de casier.

ZF – Tender: Sunt mulţumit de 2012. A fost un an de dezvoltare externă. Omul de afaceri Ovidiu Tender, care conduce un grup de firme cu activitate în diferite domenii, printre care Prospecţiuni Bucureşti şi Vulcan, spune că 2012 a fost un an în care a făcut achiziţii noi şi a încheiat acorduri de concesiune pentru explorări geologice. „Sunt mulţumit de anul 2012. A fost un an de dezvoltare la nivel internaţional, cu rezultate bune şi noi achiziţii care oferă perspective bune, dar şi de noi concesiuni de terenuri în alte zone de pe glob”, a declarat Ovidiu Tender, care are afaceri în domeniul explorărilor geologice, petroliere şi de gaze, farma, construcţii şi turism. Printre contractele semnate se numără cel dintre fabrica de medicamente din Serbia a omului de afaceri cu o firmă din Cuba pentru dezvoltarea de medicamente, dar şi acordul de concesiune din Senegal pentru explorarea de petrol şi gaze pe 5.000 de kilometri pătraţi.