5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 19.03.2012

Economica.net
19 03. 2012
ziare_3_10774100_07040400

ZF: Cea mai mare slăbiciune a României: Populaţia şi companiile cu credite sunt şi mai expuse la febra cursului decât în 2008. Expunerea la creditele în valută a crescut în loc să scadă în cei trei ani de la startul crizei financiare mondiale. Joi şi vineri moneda naţională s-a depreciat vizibil faţă de euro, atin­gând maxim după maxim, iar trendul a fost temperat doar de intervenţiile repetate ale BNR, după cum spun dealerii. Cele mai mari emoţii le au debitorii cu credite în valută, iar de la debutul crizei în octo­mbrie 2008 încoace, timp de peste trei ani, guvernul şi Banca Naţională nu au luat nicio măsură reală, care să aibă efecte vizibile în sta­tistici, pentru a stăvili creşterea ponderii credi­telor în valută în total credite.

Daily Business: Oameni de afaceri, treceti Prutul! Ce business-uri romanesti s-ar putea clona in Moldova. Investirea unui presedinte cu deschidere spre UE si o crestere economica de 6,4% in 2011 fac din Republica Moldova o piata ofertanta pentru cei care vor sa puna bazele unui business in tara vecina. Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), recomanda investitorilor romani sa se orienteze catre piata de servicii. El a spus ca, personal, investeste in Republica Moldova de acum 12 ani, in domeniul educational, unde opereaza o franciza internationala. Tot pe piata de servicii a mizat si grupul de comunicare BDR Associates din Romania, pentru care afacerile derulate in tara vecina reprezinta 10% din cifra de afaceri, de 1,9 milioane dolari in 2011.

EVZ: Hanul Gabroveni înghite 5 milioane de euro. Lucrările de renovare a fostului han au fost demarate acum câteva zile. Constructorii spun că, până la începutul verii, imobilul va fi gata „la roşu”. La începutul anului, reprezentanţii Ministerului Culturii şi Primăriei Municipiului Bucureşti au obţinut autorizaţia de construcţie şi restaurare a Hanului Gabroveni, clădire cu valoare istorică situată în Centrul Vechi al Capitalei. Din cauza ninsorilor abundente din iarnă, lucrările nu au fost însă demarate, ele fiind începute în urmă cu câteva zile.

Gândul – Lagarde: Yuanul chinezesc ar putea deveni monedă de rezervă, dacă Beijingul va continua reformele. Directorul general al FMI, Christine Lagarde, consideră că economia mondială nu mai este „pe marginea prăpastiei”, cu semne de stabilizare în zona euro şi SUA, însă avertizează că nivelul ridicat al datoriilor statelor dezvoltate şi creşterea preţurilor petrolului ameninţă stabilitatea globală. „Poate că economia globală este pe o traiectorie de revenire, dar nu este prea mult spaţiu de manevră şi nu este loc pentru greşeli”, a declarat Lagarde la Beijing, la China Development Forum, potrivit Reuters.

Capital: Cât de ieftină mai este de fapt China. Ce impact va avea creșterea formidabilă a salariilor din China asupra producției globale? Dacă alegeți să plecați cu vaporul din Hong Kong, la intrarea în Shenzen (regiune responsabilă pentru transformarea Chinei într-un veritabil „atelier global“) veți remarca un afiș imens pe care scrie „Timpul înseamnă bani. Eficiența înseamnă viață“. Cu o cincime din producția mondială, China este cel mai mare „muncitor“ al lumii. Pe porțile fabricilor sale au ieșit atât de multe obiecte ieftine, încât a ajuns să contribuie la reducerea inflației în statele cu care are parteneriate comerciale. Acum, a venit timpul ca era Chinei cele ieftine să se apropie de sfârșit.