5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 2.10.2014
ZF – 10 miliarde de euro în IT din 2000 până în prezent. Cât a fost mita? În ultimii 14 ani statul a cheltuit circa 10 miliarde de euro pe echipamente IT, software, servicii IT şi de comunicaţii, potrivit estimărilor ZF, care iau în calcul datele disponibile de pe piaţa IT&C, evoluţia cifrei de afaceri a companiilor din industrie, cât şi fondurile de aproximativ 20 de miliarde de euro pe an alocate investiţiilor şi bunurilor şi serviciilor de la buget.
Capital: Cartierele în care poţi ajunge proprietar cu 5.000 de euro. Cu doar 5.000 de euro, orice român cu venituri medii poate ajunge proprietarul unei garsoniere sau a unui apartament cu două camere în circa 13 ani. Cinci cartiere bucureştene oferă această oportunitate.
Bursa: Interviu cu Nicolae Cinteză, BNR. „Pe piaţa bancară există semne că ar urma noi mişcări, „foarte interesante”, de genul fuziunilor şi achiziţiilor”, a spus Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).
Hotnews – Judetele cu cei mai multi pensionari. Si cele cu cele mai mari pensii. In Giurgiu si Teleorman avem cate 18 pensionari la 10 salariati. Media pe tara e de 10:10. Bihor, Gorj, Iasi, Satu-Mare si Tulcea sunt pe medie, Capitala sta mai bine (5 pensionari la 10 salariati). Judetele cu pensionari mai putini decat salariati sunt doar 10 la numar. Restul sunt “pe rosu” din acest punct de vedere. Datele sunt din iunie 2014, scrie hymerion.ro.
ZF – Reţelele străine au mai pus pe harta comerţului 150 de magazine cu investiţii de 170 mil. euro. Profi şi Mega Image au deschis împreună 100 de magazine noi, în timp ce alte patru reţele nu au deschis nicio unitate. Din 2009 până în prezent străinii au triplat numărul de magazine din România, dar şi-au schimbat strategia şi au trecut de la extindere pe suprafeţe mari la magazine mici, poziţionate aproape de consumator.
ZF – Ghosn, Renault: Uzina Dacia este foarte eficientă, dar nu este imună la probleme. Salariile mai mari pot veni doar dacă există eficienţă mai mare. Carlos Ghosn, unul dintre cei mai puternici executivi din industria auto mondială, care conduce Alianţa Renault-Nissan din funcţia de preşedinte şi CEO atât al Grupului Nissan, cât şi al Grupului Renault, spune că uzina Dacia de la Mioveni este în prezent una „eficientă, dar nu imună la probleme”, motiv pentru care aceasta trebuie să se menţină competitivă în continuare, mai ales în ceea ce priveşte costurile de producţie.