5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 20.01.2015

Economica.net
20 01. 2015
newspapers_yesmarketing_59188400

TOP 300 Capital: Mircea Lucescu revine în clasamentul celor mai bogați români. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori români de fotbal, are o avere estimată între 22-25 milioane de euro, conform ediției de anul trecut a TOP 300 Cei mai bogați români. Familia Lucescu a mai fost prezentă în clasament în anul 2010, cu o avere între 17-19 milioane de euro, după care a luat o decizie radicală – fără afaceri în România. Mircea Lucescu este, în lumea fotbalului mondial, cel mai apreciat antrenor român în activitate. Cariera și-a început-o cu aproape trei decenii și jumătate în urmă, fiind antrenor-jucător la Corvinul Hunedoara.

EVZ: 6 cauze pentru care carburantul rămâne scump în România. Cu salarii mult sub media europeană, plătim pentru motorină mai mult decât nemții, austriecii sau francezii. Analiștii economici spun că principalele cauze țin de presiunea fiscală mare și de goana după profit a companiilor din energie Deși românii au printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, prețurile pe care le plătim pentru benzină și motorină sunt mai mari decât în multe alte state. Conform cifrelor Comisiei Europene, prețul unui litru de benzină din țara noastră costa, pe 5 ianuarie, aproximativ 1,14 euro, mai mult decât în șapte state membre. La motorină stăm și mai prost: având un preț de peste 1,18 euro/litru, în 14 țări motorina se vinde mai ieftin decât la noi. Este vorba inclusiv de țări precum Germania, Austria, Franța, Grecia sau Portugalia.

Adevarul: De ce a ieftinit Volksbank francul elvețian? Șase posibile premise. Volksbank are cel mai mare portofoliu de credite în franci elvețieni acordate populației – echivalentul a aproape un miliard de euro, adică aproximativ 60% din cele 1,8 miliarde de euro cât reprezintă totalul creditelor în CHF acordate în întreg sistemul bancar românesc. Celelalte bănci expuse masiv pe franc sunt OTP Bank, Raiffeisen, Piraeus Bank și Banca Românească.

Gandul.info: Cât mai valorează casa ta. Anul 2015 va fi unul bun pentru sectorul imobiliar din România, sunt de părere specialiştii în domeniu, iar preţurile se vor menţine, în mare parte, la acelaşi nivel ca în 2014. Excepţie ar putea face preţurile apartamentelor vechi care ar putea înregistra unele scăderi. Cele mai scumpe locuinţe, raportându-ne la preţul pe metru pătrat util, sunt la începutul anului cele din Capitală. Aici proprietarii cer 1.053 de euro pe metru pătrat în cazul apartamentelor vechi aflate în aşa-numitele blocuri comuniste. Astfel, trebuie să plăteşti 52.650 de euro dacă vrei să îţi cumperi o astfel de locuinţă cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi.

ZF: Românii au luat cu asalt casele de schimb valutar. Tranzacţiile cu franci s-au triplat. Explozia cursului francului elveţian a forţat românii să meargă la casele de schimb valutar, astfel că tranzacţiile cu moneda elveţiană au crescut semnificativ faţă de perioada anterioară, operaţiunile ajungând la unele case chiar să se tripleze, potrivit unui reportaj ZF realizat în centrul Capitalei. „Avem mult mai multe tran­zacţii cu franci decât înain­te, în special cum­părări. Aş putea spune că acestea s-au triplat”, a co­mentat un operator de la o casă de schimb din Piaţa Romană.

Aceeaşi tendinţă a fost observată de mai mulţi operatori ai caselor de schimb, care povestesc, în general, că vânzările pe care le fac sunt duble sau chiar triple.