5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 20.09.2012

Topul ideilor trăsnite ale guvernanţilor, cine preia cel mai bine plătit job de la stat şi câţi bani a încasat Roibu de pe urma funcţiilor pe care le deţinea. Citeşte pe larg revista presei din 20 septembrie 2012
Economica.net - joi, 20 sept. 2012, 05:04
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 20.09.2012

ZF: Constantin Roibu a încasat 870.000 de euro de la Oltchim de când combinatul se afundă în pierderi. Constantin Roibu a încasat în ultimii cinci ani peste 870.000 de euro de pe urma funcţiilor pe care le deţinea la Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), a drepturilor intelectuale şi a altor funcţii deţinute în companii afiliate Oltchim, deşi sub conducerea lui combinatul chimic din Vâlcea a acumulat pierderi care au depăşit un miliard de lei (260 mil. euro).

Adevărul: Cine preia cel mai bine plătit job de la stat. Traian Halalai, directorul general adjunct al Băncii Româneşti, va fi numit săptămâna viitoare la conducerea EximBank, la recomandarea lui Victor Ponta, potrivit unor surse independente. El îl va înlocui pe Ionuţ Costea, cel mai bine plătit angajat la stat. Traian Sorin Halalai, director general adjunct la Banca Românească şi membru în Consiliul de Administraţie, ar urma să fie numit joia viitoare la conducerea băncii de stat EximBank, când Adunarea Generală a Acţionarilor va alege un nou Consiliu de Administraţie (CA).

EVZ: Topul ideilor trăsnite ale guvernanţilor. Deşi scurt, mandatul Guvernului actual a fost „condimentat” din belşug cu idei care de care mai ciudate. TVA redusă la alimente.: Nu ideea în sine a fost una trăsnită, ci aplombul cu care a fost propusă măsura, pentru ca mai apoi să fie băgată sub preş, după ce FMI a refuzat să o aprobe.  Turnătorii la fisc. Cea mai recentă pe listă, presupune acordarea de stimulente pentru denunţarea vecinilor care au venituri nedeclarate sau a firmelor care fac evaziune.  Taxa de solidaritate pentru bugetari. În fapt o dublă impozitare, pentru cei cu salarii peste 4.500 de lei, a fost abandonată la scurt timp după ce fusese propusă.

ZF: Volksbank trebuie să vândă subsidiara de la Bucureşti în maxim cinci ani. Volksbank trebuie să vândă până la sfârşitul anului 2017 subsidiara din România, conform unui plan de restructurare a grupului austriac, care prevede şi renunţarea la alte active, aprobat miercuri de Comisia Europeană. Banca austriacă trebuie să renunţe, de asemenea, şi la participaţia la divizia VB Leasing International, care controlează VB Leasing România. Grupul Volksbank şi VR Leasing Germania deţin participaţii egale, de câte 50%, la VB Leasing International. VB Leasing International deţine 80% din VB Leasing România IFN, restul de 20% aflându-se în posesia Volksbank România.

Capital: Capcanele angajării în plină criză. Piața muncii pare să fi rezistat tăvălugului crizei. Cu anumite mutații, însă: disperarea oamenilor de a lucra a dus la înmulțirea abuzurilor angajatorilor – atât ca număr, cât și ca diversitate. Schimbările produse în ultimii ani, fie că ne referim la cele legislative, fie la modificarea la 180 de grade a raportului angajat-angajator, fac ca persoanele care au ghinonul de a fi rămas fără loc de muncă în această perioadă să aibă de suferit incomparabil mai mult decât cei care își căutau un job acum patru-cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...