5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 21.03.2012

Economica.net
22 03. 2012
ziare_3_10774100_07040400

EVZ: Jeffrey Franks râde de majorarea salariilor în acest moment. Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a început a râde atunci când a fost întrebat, la postul de televiziune The Money Channel, în legătură cu propunerea majorării salariilor bugetarilor. Acesta a explicat că se aştepta să se ajungă la asemenea presiuni în an electoral, însă, în acest moment există spaţiu limitat doar pentru o creştere modestă a salariilor. Potrivit oficialului Fondului, reîntregirea salariilor din sistemul public este împiedicată de legea responsabilităţii fiscale.

Bursa – SOCAR analizează orice oportunitate din domeniul petrol şi gaze. Prezentă în România din 2007, compania petrolieră de stat azeră SOCAR s-a familiarizat deja cu piaţa noastră şi analizează orice oportunitate (n.r. de achiziţie) din domeniul petrol şi gaze.”Suntem în România din 2007 şi analizăm continuu piaţa româneas-că. Nu mai suntem la început, avem deja un proiect concret, care a fost iniţiat. În continuare, analizăm orice propunere din domeniul petrol şi gaz., potrivit lui Hamza Karimov, General Manager SOCAR România.

ZF: De duminică se schimbă şi ora şi aeroportul. 6.600 de pasageri în plus vor trece zilnic prin Otopeni după transferul avioanelor low-cost de pe Băneasa. Celor 14.000 de pasageri care decolau sau aterizau zilnic pe cel mai mare aeroport din ţară, Henri Coandă (Otopeni), li se vor alătura în medie încă 6.600 de persoane din 25 martie, după mutarea zborurilor companiilor low-cost. Zilnic de pe Henri Coandă (Otopeni) au decolat în medie 102 avioane anul trecut, în timp ce de pe aeroportul din Băneasa au plecat în medie 35 de avioane.

HotNews – Creste concurenta pe piata telefoniei mobile: SNR (Radiocom) vrea sa devina operator mobil virtual in Romania. In vara acestui an va avea loc cea mai mare licitatie de alocare de spectru radio organizata vreodata in Romania, din care statul ar putea obtine venituri de minim 700 de milioane de euro. Ca noutate castigatorii ar trebui sa permita accesul la retea operatorilor mobili virtuali (Mobile Virtual Network Operator – MVNO), adica acelor firme care ofera servicii de comunicatii, sub propria marca, utilizand reteua unui operator de telefonie mobila.

Capital: Dezvoltatorii de locuinţe propun facturi mai mici cu 35% la utilităţi. Timpul de gândire pe care criza l-a oferit dezvoltatorilor de locuinţe a fost fructificat de unii prin avansarea pe piaţă a unor noi tipuri de construcţii. Casele ecologice vin cu un confort termic superior şi facturi la utilităţi reduse cu până la 35%. După ce s-a concentrat în perioada de „boom“ imobiliar asupra locuinţelor de lux cu preţuri care săreau de 100.000 de euro, dezvoltatorul cu capital australian South Pacific a fost adus cu picioarele pe pământ de criza din industrie.