5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 21.08.2015
Cele mai importante 26 de modificari din noul Cod de procedura fiscala – Hotnews.
Noul lider al traderilor: Augustin Oancea, omul de 650 mil. euro care vinde 20% din energia României – ZF. Augustin Oancea, 42 de ani, este unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri locali, ale cărui apariţii publice pot fi numărate pe degete, a adus pe tăcute businessul Tinmar Ind, compania pe care o deţine, la 650 mil. euro anul acesta, de la 15 mil. euro în 2007. Tinmar Ind este acum cel mai mare trader de energie din piaţa concurenţială, depăşind anul trecut chiar Electrica pe acest segment, firma în care statul este acţionar semnificativ, cu 3,5 mil. consumatori.
România, învinsă de E.ON în instanță. Statul român va plăti despăgubiri de două milioane de euro – DIGI24. tatul român va trebui să îi plătească gigantului energetic german E.ON despăgubiri de două milioane de euro. Sunt cheltuielile de judecată ale unei dispute pe care România a intentat-o la curtea de arbitraj de la Paris şi a pierdut-o.
România întârziată: Urmează stația «noi amânări», cu inaugurare la Sf. Așteaptă – Capital. Chiar dacă au trecut aproape patru ani de la demararea lucrărilor liniei de metrou Eroilor-Drumul Taberei sub sloganul „În trei ani aici VA FI stația TA de metrou“, oficialii Metrorex preconizează că metroul va fi funcțional abia la sfârșitul anului viitor.