5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 21.09.2015
Deși în reorganizare, Astra a luat 20% din RCA și 10% din toate veniturile pe asigurări – Profit.ro. Astra Asigurări, companie pentru care ASF a cerut declanșarea falimentului, a încasat în primul semestru peste 20% din vânzările de RCA și 10% din sumele subscrise pentru polițe de întreaga piață a asigurărilor, plasându-se pe poziția a treia în topul subscrierilor, deși societatea se afla în reorganizare.
BNR: România are prea multe bănci pentru cât business generează economia, companiile şi persoanele fizice. Acţionarii unor bănci au obosit. Dacă ar fi investit în energie, ar fi câştigat mai mulţi bani – ZF. Banca Naţională încurajează procesul de consolidare a sistemului bancar local având în vedere că sunt prea multe bănci pentru cât business poate să genereze economia, companiile şi persoanele fizice.
A treia lună de deflaţie. O luptă tot mai dură se duce între reţelele de comerţ: 120.000 de promoţii în 2015 – ZF. Reţelele din comerţul alimentar au avut în primele opt luni din acest an peste 120.000 de promoţii în cataloagele pe care le publică periodic în România, cu 9.000 mai multe decât în perioada similară din 2014. Numărul ofertelor şi reducerilor a crescut an de an în contextul în care românii au devenit adevăraţi „vânători“ de preţuri mici, iar cataloagele retailerilor au devenit „adevărate arme“ în lupta pentru consumatori.
Guvernul scoate Biserica din Codul Fiscal. Lista noilor scutiri de taxe pentru culte – Gândul. Nici în 2016 preoţii nu vor fi obligaţi să dea bon fiscal pentru lumânări, nunţi şi botezuri. Noul Cod Fiscal introduce noi scutiri de dări la stat în cazul cultelor religioase din România, fără să adauge nimic în plus ca impozitare. În schimb, persoanele fără venituri, cu unele excepţii, vor fi obligate să depună declaraţie la Fisc pentru a li se calcula CASS-ul pe care îl au de plată. Acelaşi Cod Fiscal valabil din 2016 “are grijă”, prin eliminarea taxei pe lux, şi de pasionaţii de iahturi sau de maşini cu motoare de peste 3.000 centimetri cubi, de cei ce îndrăgesc bijuteriile şi hainele luxoase de blană, precum şi de vânătorii împătimiţi.