ZF: Băncile au tăiat 4.000 de posturi anul trecut. Peste 4.000 de angajaţi au părăsit sistemul bancar în 2012, în condiţiile în care 322 de unităţi au tras obloanele, reţeaua totală intrând sub pragul de 6.000 de sucursale şi agenţii. Băncile au trecut astfel la măsuri mai dure de reducere a costurilor de operare după ce în primii ani de criză au tot tras de timp sperând în zadar că economia îşi va reveni. O ajustare se vede şi la nivelul salariului mediu net, care a coborât de la 4.000 de lei/bancă în decembrie 2011 la 3.424 de lei/bancă în decembrie 2012, cu toate rezervele legate de acest indicator care suportă deformări importante din cauza câştigurilor din top management. Şi totuşi BNR consideră insuficiente măsurile de restructurare.
Capital: Pe Victoriei, luxul se vinde şi la trei sferturi din preţ. Între discounturile ameţitoare de acum ale magazinelor high-end – de până la 70% – şi încrâncenarea din trecutul nu foarte îndepărtat a aceloraşi magazine, de a nu face promoţii pe motiv că ar putea avea efecte negative pentru imaginea lor, stă criza. Şi clienţii, care au renunţat la risipă. Mengotti, Emporio Armani, Coccinelle, La Perla, Zegna, Gucci. Pare o trecere în revistă a magazinelor de pe Calea Victoriei din Bucureşti, strada-reper a industriei de fashion de lux. E altceva: o listă de magazine care, discret, fără afişe în vitrină, oferă discounturi între 20% şi 70%. E drept, la colecţiile de toamnă-iarnă 2012.
IncomeMagazine: Românii şi fabrica de ciocolată. Sunt puţini românii care reuşesc să aibă succes în afaceri peste hotare. Nu acesta este însă şi cazul Iuliei şi al lui Adrian Oprea, doi tineri care s-au decis să o ia de la capăt, în Franţa. Şi-au părăsit meseriile şi s-au avântat într-un domeniu care le era prea puţin cunoscut la început, dar care a fost „delicios” de tentant: ciocolata.
ZF: Automobile Dacia se face producător de energie din soare. Dacia, cel mai mare producător de autoturisme din România şi unul dintre cele mai cunoscute branduri locale peste hotare, a decis să intre pe piaţa producţiei de energie electrică printr-un proiect de panouri fotovoltaice care ar urma să fie instalat pe acoperişul uzinei de la Mioveni. Proiectul Dacia din România vine la scurt timp după ce grupul Renault, proprietarul producătorului auto local, a „plantat” 40 de hectare cu panouri fotovoltaice în toate cele şase unităţi de producţie din Franţa, acesta fiind cel mai mare sistem de acest gen făcut de vreun jucător din industria auto.
EVZ: Păcăleala scutirii de impozit pentru locuinţa reabilitată. „Iertarea” de impozit pentru cei care și-au efi cientizat termic locuințele se oferă atât de greu, încât unele primării nu au acordat aproape nicio facilitate. În urmă cu câţiva ani, majoritatea primăriilor de sector şi mai multe primării din ţară au aprobat hotărâri care scutesc timp de şapte ani de impozitul pe locuinţă pe cei care şiau reabilitat termic casele. Facilitatea se acordă în anul care urmează reabilitării. Beneficiul oferit românilor a rămas însă aproape fără rezultate.