5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 22.05.2012

Economica.net
22 05. 2012
ziare_3_10774100_07040400

ZF: Care guvernare a fost cea mai bună pentru bursă. În perioada decembrie 2000 – decembrie 2004, când la guvernare s-au aflat Adrian Năstase şi PSD-ul, indicele BET a crescut de opt ori, în timp ce în timpul guvernării lui Călin Popescu Tăriceanu (PNL) bursa de la Bucureşti şi-a atins maximul, dar a avut şi cea mai mare scădere din istorie, închizând perioada de patru ani pe minus.

Adevărul: Ce păţeşte România dacă revine drahma. În timp ce analiştii externi susţin că ieşirea Greciei din zona euro ar provoca haos pe toate pieţele, cei locali afirmă că România nu va fi afectată. Dacă se va lua decizia ieşirii Greciei din zona euro, noile bancnote nu ar putea fi imprimate suficient de repede. „Ar fi haos. Băncile s-ar prăbuşi şi ar trebui naţionalizate. Nu ai mai putea plăti decât în cupoane. Există o singură presă în toată Grecia, la un muzeu din Atena, şi nu mai funcţionează”, explică Marios Efthymiopoulos, profesor la Universitatea Johns Hopkins, potrivit Reuters.

EVZ: România, fără euro încă 10 ani? Ţinta adoptării euro va fi rediscutată după alegerile din toamnă de guvernanţi, potrivit BNR. Unii analişti spun că ar trebui amânată după 2020, ceea ce ar putea implica, însă, amânarea reformelor. „O decizie cu privire la adoptarea euro ar urma să fie luată după alegerile din toamnă”, a spus, pentru EVZ, Valentin Lazea, economistul-şef al BNR. În presă au apărut zvonuri că ţinta va fi amânată, dar acestea nu au fost confirmate oficial. „Ţinta de trecere la euro în 2015 era nerealistă, deoarece până atunci nu vor fi întrunite condiţii fundamentale”, a spus ieri Daniel Dăianu, consilier de stat în cadrul Aparatului Propriu de Lucru al prim-ministrului.

Capital: Irigaţiile, funie în casa spânzuratului pentru noul guvern. Programul de reabilitare a sistemului de irigaţii anunţat de noul ministru al agriculturii readuce în prim-plan situaţia dezastruoasă din agricultura românească, datorată inclusiv tunurilor financiare, date de-a lungul timpului de cei aflaţi la guvernare.  Reabilitarea sistemului de irigaţii, distrus la începutul anilor ‘90, a fost un obiectiv declarat de toate guvernele care s-au succedat ulterior la Palatul Victoria. Dar, din păcate, niciunul dintre proiecte nu a fost finalizat. Dimpotrivă, de toate s-a ales praful. La final, au profitat câţiva din clientela politică a vremii, iar statul s-a ales cu paguba.

Finanţiştii: Suprataxarea benzinarilor, instrument de santaj al guvernului Ponta. Majorarea redeventelor si impunerea unei taxari suplimentare a profitului conduc la cresterea pretului combustibililor, nu la scaderea acestuia. Actualul executiv pare dispus cu orice pret sa-si majoreze veniturile, chiar cu riscul escaladarii preturilor combustibililor. Desi sustine ca scopul sau este ieftinirea carburantilor, premierul Victor Ponta apeleaza la amenintarea cu adoptarea unei masuri cu efecte contrare: suprataxarea veniturilor exceptionale ale companiilor petroliere. Aceasta ar reprezenta o noua lovitura data sectorului respectiv, dupa ce in programul de guvernare executivul Ponta a anuntat “regandirea sistemului de redevente si a taxelor de exploatare a resurselor in acord cu prevederile comunitare”.