5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 22.12.2015

Economica.net
22 12. 2015
ziare_499378001_72658300_06015200_02910300_63380400_89678600

Negrițoiu (ASF): Carpatica Asig nu a respectat termenele din planul de redresare. Probabil va intra pe mecanismul de rezoluție – Profit. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a declarat, pentru Profit.ro, că societatea Carpatica Asig, aflată de peste un an și jumătate sub un plan de redresare financiară, nu a îndeplinit nici măcar termenele intermediare impuse de ASF. În următoarea lună și jumătate, Autoritatea va analiza situația raportată până la data de 15 decembrie 2015, termenul final stabilit pentru îndeplinirea obligațiilor asumate, și va decide, cel mai probabil, trecerea companiei în mecanismul de rezoluție, ceea ce va însemna, într-un final, preluarea firmei de către un administrator desemenat de ASF, probabil Fondul de Garantare a Asiguraților.

Gaura de 500 milioane de euro din „fuselajul” TAROM – Capital. După ce anul trecut a înregistrat pierderi de aproape 25 milioane de euro, compania TAROM recunoaşte că și în acest an încheie tot pe minus. Estimările sunt de aproape 11 milioane de euro. Principala cauză, aşa cum susţine conducerea companiei, ar fi costurile de mentenanță pentru cele 23 de avioane din flota TAROM.

22 de indicatori despre economia românească la aniversarea Revoluţiei din 22 decembrie 1989: numărul de salariaţi este la jumătate, exporturile sunt de 15 ori mai mari, consumul de carne per capita este cu 4% mai mic – ZF.

INTERVIU Misu Negritoiu, presedintele ASF: De ce as lua in calcul o demisie? Nu putem sa plafonam RCA-ul si nu putem sa intervenim pe preturi si tarife, pentru ca am incalca legislatia UE/Le-am cerut asiguratorilor RCA sa-si refaca tarifele, dar daca nu le refac nu putem sa-i sanctionam – Hotnews.

2015, anul în care piaţa imobiliară a ieşit din criză – Capital.

Cei mai mari jucători de pe piaţa de telecom din România se aliază. Orange – Telekom, acord istoric semnat după doi ani de negocieri secrete – ZF.

Cele mai avantajoase francize de pe piața românească – adevărul financiar.

Exporturile au depășit importurile de produse agroalimentare – DIGI24. România are excedent în comerţul cu produse agroalimentare după primele nouă luni. Astfel, s-au exportat cereale şi produse alimentare de 4,2 miliarde de euro şi s-au importat în valoare de 4,16 miliarde de euro, arată datele Ministerului Agriculturii. Vânzările de porumb şi ţigări au avut cea mai mare pondere din totalul exporturilor, de circa o treime. Iar la importuri, a crescut cererea la majoritatea tipurilor de produse.

„Războiul tăcut“ dintre Rusia şi Turcia. Băncile turceşti, vizate de un raid al serviciilor de securitate pentru spălare de bani – adevărul financiar.