5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 23.10.2015
Marile companii din energie, amendate cu aproape trei milioane de euro în 2015 – DIGI24. Amenzi de aproape trei milioane de euro au primit anul acesta marile companii din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale. Firme precum Petrom, Romgaz, GDF Suez sau CEZ vor plăti pentru încălcarea legii şi prejudiciile aduse consumatorilor. Autorităţile spun că vor extinde investigaţiile privind facturile plătite în avans şi la celelalte companii de distribuţie.
Legea privind conversia creditelor din valută în lei, o himeră? – Capital.