5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 24.03.2014
HOTNEWS: INTERVIU VIDEO Ioana Petrescu, ministrul Finantelor: Dupa intalnirea cu FMI vom afla daca scaderea CAS o vom aplica acum sau putin mai tarziu / E foarte posibil ca taxa pe stalp sa aduca incasari peste previziuni. Ioana Petrescu, noul ministru al Finantelor, a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro ca abia dupa intalnirea cu delegatia FMI Guvernul va sti daca poate scadea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator de la 1 iulie sau mai tarziu. Ministrul Finantelor a refuzat sa dea o data certa si pentru scaderea TVA la legume-fructe sau carne, si a spus ca neimpozitarea profitului reinvestit depinde tot de negocierile cu FMI din aceasta primavara. Ioana Petrescu a mai spus ca in acest moment au loc calculele pentru noile redevente in industria extractiva si a evitat sa spuna daca sustine subventionarea marilor consumatori de energie.
ZF: Soarta unor profituri de 6,7 mld. lei se decide în această săptămână. Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica şi Conpet urmează să anunţe săptămâna aceasta ce dividende distribuie către acţionari din profiturile de 6,7 mld. lei pe care le-au realizat anul trecut odată cu convocarea adunărilor generale anuale, în joc fiind dividende estimate de ZF la circa 3,5 mld. lei (780 milioane de euro).
Gândul: „Madonna, te aşteptăm!” Cea mai aşteptată autostradă din România a ajuns la nivelul +3 metri. De planşă. Cea mai aşteptată autostradă din România, Comarnic-Braşov, face progrese serioase, anunţă autorităţile, care raportează cu mândrie că toate primăriile au primit proiectul „care se întinde pe trei metri de planşă”. Cel mai fericit edil este primarul din Buşteni, Emanoil Savin, care are ambiţia să inaugureze bucata de autostradă care va trece prin localitatea sa cu un concert al starului internaţional Madonna.
Capital – Diaconu: Firmele mici şi mijlocii din Bucureşti-Ilfov sunt marea problemă a ANAF. Fiscul va pune o presiune teribilă pe firmele din Bucureşti-Ilfov, unde situaţia a fost scăpată de sub control în ultimii zece ani, a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Mai sunt vizate 150 de mari companii şi alte 2.000 din Prahova şi Braşov. Acţiunile fac parte din strategia din acest an pentru combaterea evaziunii fiscale, estimată la circa 100 miliarde lei anual de experţii Consiliului Fiscal
ZF: Orange atacă piaţa de transfer de bani. Orange, liderul industriei locale de telefonie mobilă, va lansa în a doua jumătate a acestui an, în parteneriat cu o bancă, un serviciu care le va permite clienţilor să plătească facturi sau să trimită bani altor utilizatori dintr-un cont care va fi asociat numărului de telefon, a declarat într-un interviu pentru ZF Jean François Fallacher, directorul executiv al operatorului.
România liberă: Şova dă portul Constanţa pe mâna colegului său de partid, primarul Mazăre. Ministrul Transporturilor, Dan Şova, vrea să cedeze primăriei Constanţa, condusă de colegul său de partid, primarul Radu Mazăre, un pachet de 13% din acţiunile portului. Primăria Constanţa va deveni astfel cel mai important actor în filmul afacerilor mai mult sau mai puţin curate derulate în portul de la Marea Neagră.