5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 24.11.2014

Ce spune Iohannis despre gazele de şist şi Roşia Montană - Harta riscurilor de înzăpezire - România intră în ninsoare fără buget, cu un gol de 15 miliarde de lei şi cu un guvern care îşi caută încrederea în viitor - Poate fi repetat miracolul economic polonez şi în România? - Guvernul renunţă la intenţia de a-şi ceda pachetele majoritare de acţiuni la companiile din apărare. Citeşte pe larg revista presei din 24 noiembrie 2014
Economica.net - lun, 24 nov. 2014, 06:02
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 24.11.2014

Capital – Iohannis: Nu voi accepta proiecte de exploatare a resurselor naturale ale României fără dezbatere. „Nu voi accepta proiecte de exploatare a resurselor naturale ale României fără dezbatere, fără garantarea siguranţei totale pentru sănătatea oamenilor şi fără protejarea mediului înconjurător şi intereselor comunităţilor locale”, a declarat Klaus Iohannis prin intermediul contului său de Facebook. România s-a confruntat cu ample proteste legate de exploatarea resurselor naturale în două cazuri: gazele de şist şi Roşia Montană.

ZF – Vremuri calde: România intră în ninsoare fără buget, cu un gol de 15 miliarde de lei şi cu un guvern care îşi caută încrederea în viitor. Mediul de business aşteaptă în continuare bugetul, proiectul urmând să fie finalizat cel mai devreme în decembrie.  Menţinerea cotei reduse de CAS şi anul viitor, formula cu care va fi calculată valoarea accizelor, noile reguli privind redevenţele sunt câteva incertitudini fiscal-bugetare, iar riscul de a vedea noi taxe sau impozite majorate anul viitor persistă. Marea problemă este însă acoperirea golului de venituri estimat de Consiliul Fiscal la 15-17 mld. lei, care provine atât din reducerea deficitului bugetar, cât şi din măsurile legislative electorale. Doar efortul bugetar pentru menţinerea scăderii CAS cu cinci puncte procentuale este de aproximativ 5 mld. lei.

Adevărul – INFOGRAFIE Harta riscurilor de înzăpezire. Care dintre şosele au fost contractate pentru deszăpeziri şi care nu. Cel puţin 75% din lungimea drumurilor naţionale şi autostrăzilor s-ar putea bloca dacă ar ninge abundent. Dobrogea şi judeţul Galaţi încă nu sunt contractate pentru deszăpeziri, iar contractele pentru autostrăzile Bucureşti-Piteşti şi Sibiu-Şoimuş vor fi încheiate astăzi.

ZF –  Miracolul economic polonez poate fi repetat şi de România? Cu o politică guvernamentală apropiată de business, dar fără ca statul să piardă controlul în sectoarele strategice, economia poloneză s-a dublat după căderea comunismului. Ieşirea din comunism şi capitalismul au transformat Europa de Est, iar fostele economii comuniste încep să prindă din urmă ţările mai dezvoltate din Vest, dar într-o competiţie în care jucătorii au stiluri şi performanţe diferite. Cehia  a intrat deja în rândul economiilor dezvoltate, în timp ce Polonia, cea mai mare economie est-europeană, îşi pierde eticheta de stat postcomunist şi are şanse să intre în grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii poate chiar din 2030, de pe locul 24 la nivel mondial în 2013, după datele FMI.

DIGI24 – Guvernul s-a răzgândit. Renunţă la intenţia de a-şi ceda pachetele majoritare de acţiuni la companiile din apărare. Guvernul renunţă la intenţia de a-şi ceda pachetele majoritare de acţiuni la companiile din industria de apărare şi va păstra minimum 50% din capitalul social la privatizarea acestora, stabilind totodată că vor fi aleşi, prioritar, investitori strategici care deţin tehnologii şi know-how performante.

ZF – 32.000 de români au devenit din deponenţi investitori în fonduri mutuale. Fondurile mutuale au atras peste 32.000 de noi investitori în primele zece luni ale anului, majoritatea plasându-şi economiile în fonduri cu risc scăzut apro­piate de depozitele bancare. Numărul total de investitori în fonduri mutuale a depăşit 304.000 de persoane la finalul lunii octombrie, maxim istoric. Faţă de începutul anului, sunt mai mulţi cu 32.000 de investitori, majoritatea provenind din rândul clienţilor băncilor. Scăderea dobânzilor la depozite până la sub 3% pe an i-a împins pe mulţi dintre clienţii băncilor să îşi mute parte din economii în fonduri mutuale cu risc scăzut.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...