5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 25.06.2015
Locuinţele dau semnalul final al ieşirii din criză – Capital. Proprietarii celor mai mari zece ansambluri rezidențiale din Bucureşti şi împrejurimi se aşteaptă ca anul acesta să vândă în total circa 1.300 de locuinţe, cu 200 de unităţi peste rezultatul din 2014, după ce în primul trimestru solicitările de credite prin „Prima Casă“ au crescut cu circa 30%.
Fiscul ia la puricat veniturile mari nedeclarate de români. Vor fi urmărite „persoanele fizice cu risc fiscal“ – Adevărul. Direcţia Verificări Fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care acum se ocupă inclusiv de românii cu averi mari, va avea în componenţă o nouă structură, numită Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, au declarat pentru „Adevărul“ surse oficiale din cadrul ANAF.
Topul traderilor de cereale. Rocadă la vârf între giganţii americani – ZF. Americanii de la Cargill şi ADM (fosta Alfred Toepfer) au făcut anul trecut din nou schimb de poziţii în topul celor mai mari traderi agricoli din România, primii reuşind să revină pe prima poziţie la mustaţă, cu un avantaj de „doar“ 20 mil. lei, în contextul în care rulajul fiecăruia s-a plasat la peste 2,3 mld. lei.
Preţul cuprului scade pe burse până aproape de minimele anului de criză 2008 – ZF.
Olandezul cumpărător: povestea de thriller a fondatorilor Ahold, grupul care a preluat Mega Image – adevărul financiar. Până să ajungă la achiziția grupului Delhaize pentru aproximativ 9,31 de miliarde de euro, istoria de un veac a familiei fondatoare a Ahold a fost marcată de o răpire urmată de crimă, dar și de un mare scandal financiar care era să scufunde complet afacerea.
Albalact intră cu Frupt pe piaţa de 500 mil. lei a sucurilor „fără bule“ – ZF.